TeCOMM București 2015: Ancore psihologice și despre cum să generezi vânzări online

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

TeCOMM București 7-8 Mai.„Mă surprinde că nu este exploatată la maximum educarea pieţei. Proprietarii de magazine îşi fac un magazin, descriu produsele, dar nu le oferă vizitatorilor proprii mai multe informaţii despre produs: ce face şi ce beneficii oferă (atenţie, nu ce caracteristici are), cum e comparativ cu alte produse, cum este obţinut, cum trebuie îngrijit sau alte informaţii legate de produse. Dacă oamenii pleacă şi găsesc aceste informaţii în altă parte este prea puţin probabil să se întoarcă şi atunci tot efortul de marketing este irosit.” susţine Ciprian Şoleriu, speaker în cadrul conferinţei de comerţ online TeCOMM Bucureşti.

Ciprian Şoleriu este fondatorul conversionacademy.eu, un loc unde antreprenori şi specialişti în marketing pot găsi informaţii practice despre marketingul online şi despre psihologia consumatorului, date care le pot creşte volumul de vânzări. În comunitate sunt deja peste 4.500 de persoane înscrise, însă targetul lui Ciprian este să reuşească să ajute 100.000 de oameni să aibă o viaţă mai bună şi să vândă mai mult online până la sfârşitul anului 2017. Ciprian doreşte să reuşească să facă acest lucru prin evenimente, cursuri, seminarii, webinars şi workshopuri.

Ciprian SoleriuÎn ceea ce priveşte modul în care se face acum comerţ online în România, Ciprian Şoleriu consideră că: „din punctul meu de vedere, dacă mă uit la magazinele online ca un vizitator, de multe ori acestea nu oferă suficiente informaţii: despre produse, despre livrare, despre cumpărare, despre retur, despre companie. Şi asta dăunează conversiei pentru că unui vizitator care nu este sigur de informaţiile pe care le primeşte, îi este foarte greu să decidă să se despartă de bani, în speranţa că va fi bine.”

În cadrul TeCOMM Bucureşti, Ciprian va vorbi despre cum poate fi generată încrederea şi cum pot creşte vânzările printr-un eveniment online, despre un proiect pe care l-a lansat într-un eveniment live în cursul acestui an și care a generat 500 de noi adrese de mail şi aproape 3000 de euro din vânzări. Va dezvălui instrumente, dar şi strategii legate de cum să foloşeşti Facebook pentru a atrage noi clienţi pregătiţi să cumpere. Aceeaşi strategie a fost folosită pentru o companie din domeniul financiar din Dubai, un client de-al său, şi a generat rezultate.
“Asigură-te că vei fi acolo pentru că vei putea afla ancore psihologice pe care le-am aplicat doar folosind puterea online-ului” a declarat Ciprian Şoleriu.

TeCOMM Bucuresti va avea loc in perioada 7-8 mai la Hotel Crowne Plaza. Este pentru prima oară când conferința de comerț online ajunge în capitală după alte patru ediții care au însemnat 150 de speakeri și 1200 de participanți în Cluj-Napoca și Iasi. TeCOMM ofera o serie de prezentări și workshopuri pe teme precum: SEO, CRO, analytics, omnichannel, conversii, Magento development, logistică, trademarks, publicitate online, strategii de marketing și Social Media, care se aplică oricărui tip de magazin online. Vezi aici agenda și speakerii ediției!

Sub cupola TeCOMM stau încă 2 evenimente conexe: MarkDay şi RoMagento.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>