Din dispoziția ministrului afacerilor interne, efectivele sporite ale MAI implicate în acțiunea națională Sărbători de Iarnă în Siguranță va continua, în condițiile în care un număr mare de cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Rusia au venit în România pentru a petrece Revelionul pe rit vechi
Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne
În această săptămână, structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat misiunile dispuse în cadrul acțiunii naționale de întărire a climatului de siguranță publică și securitate pentru cetățeni.
Din dispoziția ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, misiunile cuprinse în planul de măsuri ”Sărbători de iarnă în siguranță”, continuă până săptămâna viitoare, când se sărbătorește Anul Nou pe rit vechi, cu atât mai mult cu cât un număr foarte mare de cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Rusia au venit în România pentru a petrece Revelionul, în special în stațiunile turistice montane.
Precizăm că la frontiera cu Republica Moldova, în primele şapte zile ale anului au trecut frontiera peste 125.000 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere cu 37% faţă de anul trecut, mai mult de 75.000 de persoane fiind verificate pe sensul de intrare în ţară.
Climatul de siguranță se menține la nivel înalt, nu au fost evenimente deosebite în prima săptămână a anului 2016
În ceea ce privește măsurile dispuse pe linie de ordine publică, în ultima săptămână au avut loc 12.555 de intervenții la evenimente, s-au întocmit peste 2.000 de dosare penale și s-au aplicat aproximativ 35.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8,3 milioane de lei.
Conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, și în această săptămână s-a menținut un nivel înalt de siguranță și securitate, nefiind înregistrate evenimente deosebite în domeniul ordinii publice.
Pe linie de siguranță rutieră, efectivele de poliție au acordat o atenție deosebită arterelor rutiere pe care s-au înregistrat valori mari de trafic ca urmare a numărului mare de români care s-au întors din minivacanța de Sărbători, cât și asigurării măsurilor preventive pe segmentele de drum pe care circulația s-a desfășurat în condiții de iarnă.
Cu ocazia acestor acțiuni, 614 conducători auto au fost sancționați pentru că nu și-au echipat autovehiculele cu anvelope specifice sezonului rece.
Una dintre prioritățile MAI – gestionarea situațiilor de urgență. 23 de firme de deszăpezire au fost sancționate în prima săptămână a anului
Cum în această săptămână o mare parte din țară s-a aflat sub avertizări de viscol și ninsori, aproximativ 23.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră au intervenit zilnic în sprijinul autorităţilor locale şi al cetățenilor pentru limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor meteo.
Ca urmare a măsurilor luate în perioada avertizărilor meteorologice și hidrologice, la nivel național, nu au fost înregistrate efecte care să afecteze în mod deosebit localitățile, căile de comunicații sau populația.
În conformitate cu dispoziția ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, în zonele unde a nins abundent, Poliția Română a acţionat inclusiv pentru monitorizarea modului în care administratorii de drumuri și operatorii economici au intervenit pentru deszăpezire.
La nivel național, polițiștii au amendat 23 de administratori de drumuri și operatori economici cu peste 100.000 de lei.
Referitor la situația din București, Poliția Capitalei a efectuat controale la toate cele șase societăți comerciale aflate în contract cu Primăria Municipiului București și primăriile de sector, toate șase fiind sancționate contravențional în această săptămână pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumurilor publice pe timp de iarnă.
Pe tot parcursul sezonului rece se va continua monitorizarea și controlul activității administratorilor și a societăților comerciale pe linia întreținerii drumurilor publice pe timp de ninsoare și polei.
Reamintim că în urma dispoziției ministrului afacerilor interne, fiecare Prefectură a afișat pe site-ul oficial contractele de deszăpezire încheiate pentru fiecare segment de drum, incluzând firmele care au contractat aceste servicii și valoarea acestor contracte.
Pe linia intervențiilor în situații de urgență, în întreaga țară, pompierii și paramedicii SMURD au desfășurat 9.752 de intervenții, dintre care peste 6.600 misiuni SMURD. În ultima săptămână, pompierii au intervenit la 682 de incendii.
Jandarmeria Montană – misiuni pentru sprijinirea și salvarea turiștilor aflați în pericol
În cursul acestei săptămâni, peste 300 de jandarmi montani au acționat, zilnic, la nivel național pentru salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate. S-a intervenit și s-a acordat sprijin unui număr de 13 turiști care au suferit diverse traumatisme în timp ce schiau pe pârtii din Brașov, Maramureș, Hunedoara și Suceava. De asemenea, s-au desfășurat misiuni de căutare-salvare în județul Vâlcea, în Masivul Parâng, și în județul Brașov, în Masivul Postăvaru.
De asemenea, Jandarmeria Română a asigurat un climat de ordine și siguranță publică cu ocazia evenimentelor care au avut loc în ziua de Bobotează în mai multe localități din țară, cea mai numeroasă participare fiind în Constanța, București, Zalău, Cluj-Napoca, Galați, Iași și Timișoara.
Trafic fluent în frontierele de vest. Timpii medii de așteptare la ieșirea din țară nu au depășit 20 de minute
O altă misiune importantă a Ministerului Afacerilor Interne, în această săptămână a reprezentat-o asigurarea unui trafic fluent prin punctele de frontieră din vestul țării pentru cetățenii români care au sărbătorit sărbătorile de iarnă în țară și s-au reîntors în statele europene.
Menționăm că în primele zile ale anului, traficul prin punctele de trecere a frontierei s-a menţinut la valori ridicate, fiind înregistrată o creştere cu 32% faţă de perioada similară a anului trecut.
În perioada 01-07 ianuarie 2016, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 916.000 de persoane, dintre care 546.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 370.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2015, au trecut frontiera doar aproximativ 680.000 de persoane.
Pe frontiera de vest s-au înregistrat 446.000 de treceri, comparativ cu 344.000 în anul 2015, însă, în urma măsurilor dispuse de utilizare la capacitate maximă a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, de mărire a numărului de polițiști de frontieră și de informare suplimentară a cetățenilor, media timpilor de aşteptare la frontieră rareori a depăşit 20 de minute.
Atenție sporită a structurilor MAI cu ocazia începutului școlii
În zilele următoare structurile MAI vor rămâne mobilizate pentru menținerea unui climat general de siguranță și legalitate în întreaga țară.
O atenție sporită va fi acordată zonelor din apropierea celor peste 20.000 de școli gimnaziale, grădinițe, licee și colegii, ținând cont de faptul că de luni reîncep cursurile.
Pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și al cadrelor didactice, vor acționa zilnic peste 7.000 de forțe de ordine publică, care alcătuiesc dispozitivele de siguranță publică din zona unităților de învățământ.
Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne vor acționa în continuare pentru creșterea nivelului de siguranță al cetățeanului, prevenirea infracțiunilor și a situațiilor de risc pentru populație.