Top 5 sfaturi de fotografie cu Samsung Galaxy S7 și S7 edge, de la Vali Bărbulescu

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Momentele pe care ne dorim să le fotografiem nu țin de cele mai multe ori seamă, nici de locul în care ne aflăm, nici de intensitatea luminii, nici de dispozitivele pe care le avem cu noi. Telefonul devine de cele mai multe ori cel care (surprinde)imortalizează cele mai neașteptate amintiri, un apus fantastic, o întâlnire neașteptată sau poznele copiilor. Pentru astfel de momente, fotograful Vali Bărbulescu ne propune să ținem cont de câteva sfaturi care ne vor ajuta să transformăm orice imagine într-una memorabilă și demnă de împărtășit cu prietenii ori cu familia.

1. Low Light – declanșarea camerei între respirații
Cu o apertură F1.7, stabilizare optică și tehnologie Dual Pixel, camera foto a smartphone-urilor Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 edge este alături de tine în toate momentele importante pentru fotografii memorabile, indiferent de momentul zilei.

Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 edge vin cu cea mai performantă camera foto disponibilă pe un smartphone, având pentru prima data tehnologia Dual Pixel, împrumutată de la camerele foto profesionale. Astfel, camera foto a noilor smartphone-uri focusează de patru ori mai rapid decât cea disponibilă pe modelul anterior, tocmai pentru că fiecare pixel are două fotodiode ce captează lumina separat, pentru fotografii mai clare și mai precise. În plus, senzorul cu pixeli mai mari captează cu 95% mai multă lumină decât cel disponibil pe alte modele, astfel că puteți obține imagini mai luminoase chiar și atunci când lumina nu este suficientă.

Pentru ca imaginea să fie cât mai clară, fotograful Vali Bărbulescu recomandă ca apăsarea butonului declanșator să se realizeze între respirații, astfel încât fotografia să nu fie mișcată. Orice timp de expunere mai lung de 1/60s va genera un „motion blur”, iar uneori această „mișcare” a imaginii poate fi folosită în mod creativ, atunci când vreți să obțineți o compoziție mai specială. De exemplu, puteți folosi unghiul din care cade lumina pentru a crea un efect de umbră.

2. Compoziția după regula treimii
Încadrarea corectă a imaginii ne asigură de cele mai multe ori fotografii impresionante, fie că vorbim despre peisaje, natură sau portrete. „Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, înainte de asta trebuie, însă, să le cunoaștem. Regula treimii, cea în care ecranul este împărțit în trei părți egale atât orizontal, cât și vertical, ne ghidează să avem subiecții la intersecția axelor. Aceasta poate fi un punct excelent de plecare pentru o compoziție reușită”, spune Vali Bărbulescu.

Pentru un control mai bun asupra cadrului, selectați zona de focus direct din ecranul smartphone-ului și alegeți setările manuale pentru a controla viteza de expunere și valoarea ISO. Totuși, țineți cont că un timp de expunere mai mare poate genera o fotografie mișcată. Tocmai de aceea, puteți folosi un trepied sau puteți folosi o suprafață plană pentru a vă sprijini.

3. Rezoluția imaginii
Totodată, Vali Bărbulescu recomandă ca toate fotografiile realizate cu telefonul să fie făcute la rezoluția maximă, respectiv 12 MP pentru Galaxy S7 și Galaxy S7 edge, mai ales că spațiul de stocare poate ajunge până la 200 GB, cu ajutorul unui card de memorie. Acest lucru ajută nu doar la editările ulterioare, dar și la păstrarea tuturor detaliilor în fotografie. Samsung Galaxy S7 și Galaxy S7 edge permit fotografierea RAW, un format care nu este comprimat sau procesat, astfel că oferă o libertate mai mare de editare, de la identificarea celui mai bun balans de alb, la refacerea unor zone umbrite.

4. Selfie natural
Studiile arată că tinerii din generația Millennials își fac 9 selfie-uri pe săptămână, ceea ce înseamnă că pentru ei este foarte important ca telefonul pe care îl folosesc să ofere cea mai bună calitate a imaginii. Pentru un selfie reușit, Vali Bărbulescu recomandă, ca regulă de compoziție, să adoptăm o postură naturală, care să transmită o stare de spirit. O lumină bună va ajuta la calitatea fotografiei, iar Samsung Galaxy S7 și S7 edge dispun de funcția Flash Selfie, ce transformă ecranul în sursă de lumină, pentru ca fotografia să arate senzațional.

5. Portret cu poveste
Atunci când încercăm să fotografiem un portret, Vali Bărbulescu ne propune să transmitem povestea din spatele feței fotografiate: veselia, tristețea, mirarea, indignarea pot fi aliați buni în realizarea unui portret memorabil.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și modelează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, aparaturii medicale, a sistemelor de rețea, a semiconductorilor și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>