Samsung relansează aplicația #TomorrowMe cu un concurs și o caravană națională

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Samsung_TomorrowMe

  • Toți cei care vor completa testul vocațional vor avea ocazia să câștige un dispozitiv de realitate virtuală Samsung Gear VR

  • Odată cu începerea anului școlar, Samsung va prezenta aplicația #TomorrowMe elevilor din liceele din țară pentru a-i ajuta în alegerea carierei

Samsung Electronics România continuă, pentru cel de-al șaptelea an consecutiv, programul educațional „TomorrowMe” relansând aplicația vocațională într-o nouă variantă. Anul acesta, TomorrowME aduce și mai multe informații pentru explorarea meseriilor viitorului și cum vor evolua competențele pentru o serie de specializări în următorii 10 ani. Programul vine și cu o surpriză pentru elevii de liceu: toți cei care testează aplicația și completează testul vocațional au șansa de a câștiga unul dintre cele șase dispozitive de realitate virtuală Samsung Gear VR, ce vor fi oferite prin tragere la sorți. Câte un premiu este alocat fiecărui profil vocațional în parte: realist, investigativ, artistic, social, antreprenorial și pragmatic.

 

„Educația este un subiect important pe agenda zilei, în contextul în care abilitățile și competențele necesare pentru locurile de muncă, așa cum vor arăta acestea în următorii ani, se află într-o continuă transformare, astfel că în cadrul Samsung ne-am propus să lucrăm la corelarea aptitudinilor pe care le dobândesc elevii de astăzi cu cele necesare adulților de mâine. Tocmai de aceea, anul acesta aducem prin aplicația #TomorrowMe o proiecție către viitor pentru trei meserii care se vor regăsi cu siguranță în alegerile tinerilor de peste 10 ani: profesor, inginer și programator. Suntem încântați că împreună cu partenerii noștri putem aduce informații relevante despre felul în care acestea vor evolua. Totodată, ca lider tehnologic, continuăm tradiția lansată anul trecut de a veni cu conținut 360, în contextul în care acesta este din ce în ce mai apreciat”, a declarat Sabina Știrb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager pentru Europa de Sud Est în cadrul Samsung Electronics.

 

Astfel, noua versiune a aplicației #TomorrowMe include, în 2017, trei clipuri în format 360o în care Angela Dimișcă, profesor în cadrul programului Teach for Romania, Silvia Stegaru, co-fondator Codette și susținător al meseriei de programator în rândul femeilor, precum și membrii echipei de robotică AutoVortex vorbesc despre ce îi motivează în carieră și despre felul în care meseria lor se va schimba în următorii 10 ani.

 

Noua versiune a aplicației vocaționale #TomorrowMe a fost deja prezentată elevilor în cadrul unor evenimente speciale ce au avut loc la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc și Colegiul Național Ion Creangă din București. În cadrul acestor evenimente, elevii au aflat despre cum vor arăta provocările din carierele lor în următorii ani de la Sorina Alexandru, Employer Branding Coordinator în cadrul eJobs, Cristian Oană, programator, angajat într-o companie internațională cu birouri în București, Montreal, Skopje și Tel Aviv, și reprezentanți ai organizației Teach for Romania. Elevii au fost curioși să afle cum vor evolua meseriile de profesor și programator și ce îi motivează pe cei prezenți în fiecare zi.

 

Odată cu începerea anului școlar 2017 – 2018, astfel de întâlniri vor fi organizate în mai multe licee din țară. Caravana Samsung „TomorrowMe” desfășurată în parteneriat cu eJobs și Teach for Romania le va oferi elevilor posibilitatea de a explora profesii variate într-o eră digitalizată precum și competențe pe care trebuie să le dezvolte pentru cariera pe care o doresc.

 

Informațiile despre pașii necesari pentru urmarea unei cariere vocaționale sunt disponibili în aplicația #TomorrowMe dezvoltată de Samsung Electronics România, cu date relevante despre piața locală a muncii. Aplicația este disponibilă gratuit în Galaxy Apps și în Google Play și pe www.tomorrowme.ro. Aplicația este integrată cu programele educaționale actuale și cu cerințele din piața muncii, punând la dispoziția elevilor de liceu și nu numai un test rapid prin care își pot descoperi vocația. În funcție de profilul vocațional rezultat, utilizatorii primesc informații despre ce studii trebuie să urmeze și care sunt etapele carierei alese.

 

VIDEO

 

  • Vezi aici cum va arăta meseria de profesor. Pentru cea mai bună experiență, vizionează clipul folosind casca de realitate virtuală Samsung Gear VR sau pe ecranul telefonului.
  • Despre meseria de programator și felul în care aceasta se va schimba, ne vorbește Silvia Stegaru, co-fondator Codette, aici. Pentru cea mai bună experiență, vizionează clipul folosind casca de realitate virtuală Samsung Gear VR sau pe ecranul telefonului.
  • Ce îi motivează pe ingineri și cum se va schimba această meserie ne spun membrii echipei AutoVortex. Vezi clipul aici. Pentru cea mai bună experiență, vizionează clipul folosind casca de realitate virtuală Samsung Gear VR sau pe ecranul telefonului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>