Caravana de testari de glicemie

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Chimimportexport-Plurimex se alătură, în campania din acest an a Zilei Mondiale a Diabetului, companiei Medtrust, implicându-se în organizarea unei caravane pentru determinarea gratuită a glicemiei în rândul populației.
Wellionmobil
Wellionmobil
14 Noiembrie – Ziua mondială a Diabetului

Data de 14 noiembrie a fost declarată Ziua Mondială a Diabetului începând cu anul 1991, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ca răspuns față de creșterea îngrijorătoare a pericolului reprezentat de diabet. Această zi este marcată anual, la nivel internaţional, de către toate asociaţiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât şi de persoanele afectate de diabet prin organizarea unor acțiuni și evenimente medicale menite să păstreze pericolul diabetului în atenția publică.

Medtrust organizează în acest an Caravana Wellion, în mai multe țări din Europa, pentru a marca cea mai mare campanie de conștientizare a pericolului diabetului desfășurată anual la nivel internațional.Mulțumită unei vechi colaborări între cele două companii, Chimimportexport-Plurimex a inclus România pe traseul caravanei.

13 orașe pe traseul Caravanei Wellion

Wellionmobilul – un automobil de capacitate mare dotat special în acest scop, se va deplasa în perioada 1-16 noiembrie pe teritoriul României, poposind în mai multe orașe din țară pentru a oferi tuturor doritorilor acces gratuit la un minim, dar important, control al nivelului glicemiei în sânge, care este primul indiciu al diabetului.

Wellionmobilul va staționa în locuri publice, în 13 dintre orașele României

În interiorul acestuia, beneficiind de toate condițiile sanitare necesare, personalul sanitar specializat – medici și asistenți medicali vor determina gratuit glicemia tuturor persoanelor care doresc să facă acest test, oferind totodată recomandări în funcție de rezultatele obținute. Pe baza experienței acumulate în campaniile similare derulate de această companie în anii anteriori, Chimimportexport-Plurimex estimează că Wellionmobilul va înregistra între 8.000 și 10.000 de testări. Chimimportexport-Plurimex pune gratuit la dispoziția personalului medical pentru aceste testări glucometre Wellion Calla Mini și teste MedTrust light. Doi reprezentanți ai companiei vor fi prezenți alături de caravană în fiecare dintre cele 13 orașe în care se fac testări.

Caravana Wellion se va sincroniza cu evenimentele medicale organizate în țară. Astfel, aceasta va fi prezentă în Sibiu în zilele de 9 și 10 noiembrie, oraș în care se va desfășura pe parcursul acestor 2 zile al XV-lea Congres al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice sub tema – Diabetul: să ne protejăm viitorul!

Tema campaniei Federației Internaționale de Diabet din acest an este Femeia și diabetul – să ne protejăm viitorul !

Mesajele cheie ale campaniei din acest an au la bază date statistice care arată că:- Peste 199 milioane de femei suferă de diabet, estimându-se o creștere de până la 313 milioane la nivelul anului 2040- 2 din 5 femei cu diabet au vârste la care pot avea copii- Diabetul este a noua cauză de deces în populația feminină la nivel global, atingând 1,2 milioane de decese anual- Femeile care suferă de diabet de tip 2 sunt de 10 ori mai expuse riscului de a dezvolta afecțiuni cardiace decât cele care nu au diabet- Femeile care suferă de diabet de tip 1 prezintă risc ridicat de pierdere a sarcinii sau de a naște un copil cu malformații- 1 din 7 nașteri este afectată de diabet gestațional- Federaţia Internaţională de Diabet estimează că 16,2 % dintre femeile care au născut în 2015, adică 20,9 milioane de femei, au avut o formă de hiperglicemie pe timpul sarcinii. Circa jumătate dintre femeile care au suferit de diabet gestațional vor dezvolta diabet de tip 2 în decursul a 5-10 ani de la naștere.- 50% din cazurile de hiperglicemie în timpul sarcinii apar la femei cu vârsta sub 30 de ani

Majoritatea covârșitoare a cazurilor de hiperglicemie în timpul sarcinii au fost înregistrate în țările cu venit mediu și mic pe cap de locuitor, în care accesul la asistență medicală este adesea limitat.

Chimimimportexport-Plurimex se aliniază campaniei mondiale oferind gratuit și public posibilitatea testării glicemiei în sânge populației din 13 orașe ale României.

Traseul Caravanei Wellion:

1 – 2 noiembrie: București

3 noiembrie: Buzău

4 noiembrie: Ploiești

5 noiembrie: Pitești

6 noiembrie: Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc

7 noiembrie: Brașov

8 noiembrie: Mureș

9 – 10 noiembrie: Sibiu

11 – 12 noiembrie: Timișoara

13 noiembrie: Râmnicu Vâlcea

14 noiembrie: București – Ziua Mondială a Diabetului

15 noiembrie: Craiova

16 noiembrie: Constanța

Traseul caravanei Wellion va marca în București, în 14 noiembrie – Ziua Mondială a Diabetului.

Campania se adresează tuturor persoanelor care doresc să își verifice nivelul glicemiei, nivelul crescut al glucozei din sânge ocupînd al treilea loc în topul factorilor de risc care determină mortalitatea la nivel global, conform unor date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii .

Data de 14 noiembrie este, totodată, ziua de naștere a fiziologului și farmacologului canadian Frederick Banting (1891-1941), cel care a studiat secreția internă a pancreasului și a introdus insulina în terapie, în octombrie 1922. Insulina a fost descoperită în 1921 de dr. Nicolae Paulescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>