Peste 2.000 elevi din 132 de licee și 77 de localități participă la cea de-a treia ediție a BRD FIRST Tech Challenge România

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

BRD FIRST Tech Challenge România, cea mai mare competiție de robotică pentru liceeni din România, a ajuns la cea de-a treia ediție, stabilind noi recorduri în ceea ce privește numărul de participanți. Astfel, în ediția 2018-2019, BRD FIRST Tech Challenge România, organizată de către Asociația Nație Prin Educație, reunește 145 de echipe de robotică și peste 2.000 elevi de liceu din toată țara, numărul participanților triplându-se față de prima ediție a programului.

În acest an, tema competiției internaționale FIRST Tech Challenge este FTC ROVER RUCKUS, participanții având misiunea de a crea roboți pentru explorarea altor planete. Ediția din acest an a BRD FIRST Tech Challenge România va culmina în martie 2019 cu Campionatul Național de Robotică din București și Campionatul Mondial de Robotică din Detroit, S.U.A, unde România va fi reprezentată de echipele câștigătoare ale BRD FIRST Tech Challenge România.

 

Suntem bucuroși și recunoscători să observăm că tinerii români pasionați de robotică sunt receptivi într-un număr neașteptat de mare față de un cadru de învățare pe măsura nevoilor lor, prin proiecte pragmatice și dezvoltate în echipă. Construind roboți, elevii fixează corect noțiunile teoretice din curricula școlară, le ancorează și le utilizează concret. În BRD FIRST Tech Challenge România ne întâlnim cu generația celor care învață și construiesc cu gândul la viitor” a declarat Roxana Miloș, Brand Communication Manager BRD – Groupe Société Générale.

 Robotica ajunge la tot mai multe licee din România. După succesul primelor două ediții și, mai ales, după performanța locului 1 mondial la Olimpiada Internațională de Robotică din Mexic, avem peste 2000 de elevi de liceu în acest proiect, din toată România. Printre aceşti copii se află viitorii inventatori şi inovatori în tehnologie. Este fabulos să îi cunosc şi să îmi petrec timp cu ei şi faptul că îi aduc sub umbrela FTC, este un plus pentru România, a declarat Dana Războiu, Președinte Nație Prin Educație.

După primele 2 ediții ale BRD FIRST Tech Challenge România, numărul echipelor de robotică participante a crescut considerabil, de la 54 de echipe în 2016, la 145 echipe în acest an, iar numărul elevilor participanți a crescut de la 810 de adolescenți din 33 de orașe, la prima ediție, la aproape 2.000 de elevi din 77 de localități din România, în prezent.

În circuitul global al competițiilor FIRST Tech Challenge, România se poziționează pe locul 3 ca număr de echipe participante, după Statele Unite ale Americii și China. Iar echipa de Robotică care a reprezentat România a cucerit aurul și locul 1 mondial în cadrul Olimpiadei Internaționale de Robotică – FIRST Global Challenge 2018.

Dintre cele aproximativ 1.500 de licee dn România, 8,8% (132 de licee) participă la BRD FIRST Tech Challenge România cu cel puțin o echipă de robotică, după doar doi ani de la lansarea programului. În absența unor laboratoare de robotică, elevii și profesorii-mentori lucrează în spații improvizate în cabinete de fizică, informatică sau foste spații de depozitare din cadrul liceelor a căror dotare cu imprimante 3D, terenuri de antrenament pentru roboți, truse de scule și alte materiale necesare a fost posibilă prin înscrierea în BRD FIRST Tech Challenge România și prin acțiuni de fundraising ale echipelor. În cadrul Universității Politehnice din Bucuresti există hub-ul BRD FIRST Tech Challenge România, un spațiu de lucru și antrenament la dispoziția tuturor echipelor participante în program.

Cei 2.000 liceeni participanți la BRD FIRST Tech Challenge România 2018-2019 provin atât din orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași sau Constanța, cât și din localități mici ca Beclean, Eforie Sud, Pechea, Dorohoi sau Petrila. Cele mai multe echipe de robotică înscrise la FIRST Tech Challenge sunt din București și județele Prahova, Constanța, Cluj-Napoca și Timiș. Printre localitățile cu cel mai mic număr de locuitori reprezentate în ediția din acest an a BRD FIRST Tech Challenge se numără localități precum Ineu (jud. Arad), Ștei (jud. Bihor), Beclean (jud. Bistrița-Năsăud), Dorohoi (jud. Botoșani), Eforie Sud (jud. Constanța), Răcari, Găești și Moreni (jud. Dâmbovița), Pechea (jud. Galați), Petrila (jud. Hunedoara), Hârșova (jud. Iași), Urlați și Vălenii de Munte (jud. Prahova) sau Jimbolia (jud. Timiș).

Cele 4 echipe câștigătoare ale ediției anterioare a BRD FIRST Tech Challenge România – XEO de la “Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, QuantumRobotics, de la „Liceul Internațional de Informatică” din București, Qube de la „Colegiul Național Mihai Viteazul” din București și Technogods de la „Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu s-au calificat la Campionatul Mondial de Robotică din Statele Unite ale Americii, de la Detroit, unde echipele XEO si Technogods au reprezentat România în faza semifinalelor competiției internaționale.

Susținerea programului BRD FIRST Tech Challenge România face parte din angajamentul BRD – Groupe Société Générale de a se implica în dezvoltarea tinerei generații prin proiecte educaționale care implică utilizarea tehnologiei și a inovației sub platforma MINDCRAFT – development hub de la BRD.

###Despre  BRD – Groupe Société Générale

BRD Groupe Société Générale  este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.

Ca actor în societate, BRD investește în proiecte din domeniul culturii, educației și sportului privilegiind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o noua generație și aduc valoare pe termen lung. Plecând de la convingerea că educația are cel mai mare impact asupra viitorului societății, banca își orientează eforturile și resursele pentru a construi sau susține programe care schimbă felul în care copiii sunt pregătiți pentru viitor. BRD este partener pentru profesori și școala românească în programe precum Fizica Altfel sau Aspire for Teachers. În aceeași măsură, BRD crede în inovație și în capacitatea tinerilor de a schimba viitorul cu ajutorul tehnologiei (platforma MINDCRAFT – development hub de la BRD, cea mai mare competiție națională de robotică – BRD FIRST Tech Challenge, laboratorul de robotică  deschis la Universitatea Politehnică din București). Totodată, promisiunea BRD se regăsește și în programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial al tinerilor, prin parteneriatul cu Innovation Labs, unul dintre cele mai programe de pre- accelerare de business din România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>