Kaufland e-Rally Team a facut senzație la Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

iufbadjbkf
Ana Moga de la KissFM: “Mă apuc de cursuri de pilotaj!
Cetin Rasit de la DigiFM: “Nu mă gândesc decât cum să fac să îmi iau o electrică!
Ion Pascu, cel mai bun luptator roman de MMA: “Credeam că doar în cușcă poate fi atâta adrenalină!

Pentru ca a ajuns deja la cea de-a 11-a ediție, Trofeul Sinaia a reușit să reunească la start 83 de piloți cu state vechi în sporturile de viteză pe traseu montan, reprezentând astfel etapa cu numărul 5 din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019. Astfel, în zilele de 20 și 21 iulie pe Valea Prahovei, toți pasionații de mașini de mare viteză au simțit pe propria piele ce înseamnă adrenalina cu adevărat și au avut posibilitatea să vadă prima mașină electrică de curse din România.

În cadrul acestui eveniment, care a avut loc în weekend-ul ce tocmai a trecut, cea mai mare atracție a constituit-o mașina electrică, concepută de inginerul francez Marc Areny și condusă de pilotul Sorin Ghișoi, multiplu campion național la competițiile de viteză. Deși aflată în fază de prototip și în permanent proces de perfecționare, această prima mașină electrică de curse a echipei Kaufland e-Rally Team se situează, în fiecare etapă, mai sus de jumătatea clasamentului, obținând timpi neașteptat de buni de fiecare dată.

Pentru a plusa lucrurile, invitat de onoare al pilotului Sorin Ghișoi a fost nimeni altul decât luptătorul Ion Pascu, numit și “Bombardierul” și considerat de cunoscători cel mai bun luptător român de MMA din România (Mixed Martial Arts). În prezent, sportivul se antrenează în Irlanda alături de cel mai celebru luptător din lume, Conor McGregor.

Deși înainte de a accepta invitația a avut ezitări, odată ce l-a cunoscut pe Sorin Ghisoi, emoțiile i-au dispărut: “Sincer, mă gândeam că nu este tocmai un moment potrivit să fac acum experimente riscante cu viața mea, pentru că, poate știți, peste câteva zile eu și soția mea vom avea încă un băiețel. Am văzut pe net că unii se răstoarnă, aproape la fiecare etapă sunt incidente, dar odată ce l-am cunoscut pe Sorin, pilotul echipei Kaufland e-Rally Team, l-am simțit că știe ce face. Chiar dacă are atitudinea asta de campion și de învingător fără limite, am simțit încredere și știam că nu o să scape controlul. A fost o experiență nouă pentru mine, chiar nu mă așteptam să poți să simți adrenalină așa, pe liniște totală. Le doresc succes cu această primă mașină electrică de curse de la noi din țară și mă bucur că progresăm și în acest sport”, a încheiat luptătorul român care evoluează acum la cel mai înalt nivel din lume, în circuitul Bellator.

kjdfgjsbj

Însuși Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, pilot brevetat de Federația Română de Automobilism Sportiv, a dorit să încerce senzațiile tari ale bolidului electric, declarându-se încântat de această primă experiență la volanul mașinii care nu face zgomot și nu poluează: “Azi am pilotat o masină electrică într-un concurs care pare prin definiție destinat vitezei, zgomotului și noxelor. A fost altfel, să nu auzi motorul, dar să ai viteză. A necesitat atenție sporită, efort suplimentar și mai ales o schimbare de perspectivă. Așa este și cu proiectele mari care schimbă în bine viața noastră.”

Schimbând macazul de la muzica de radio la sportul de viteză, DJ-ița Ana Moga de la Kiss FM s-a îndrăgostit de mașina electrică de competiție și i-a plăcut maxim experiența: “Sincer, nu știam la ce să mă aștept. De fapt, recunosc că în capul meu genul ăsta de sporturi de viteză erau asociate neapărat cu vroom-vroom-ul ăla de tobă spartă, dar iată că nu! Eu m-am dat cu cea de-a doua mașină electrică a echipei KERT, cea condusă de pilotul Mihai Beldie, deschizând drumul în cea de-a doua manșă. Ne-am distrat, mi s-a ridicat și tensiunea, iar sus am râs continuu, să eliberez adrenalina, cred. Cert este că mai vreau și altă dată și chiar iau în calcul serios să mă înscriu la cursuri de pilotaj! #GoElectric, deci, și vă țin pumnii în efortul ăsta al vostru de a schimba lumea în bine!”

La fel de încântat s-a declarat și directorul de programe de la Digi FM, Cetin Rasit: “Am trăit s-o fac și pe asta. Venisem să simt mai bine atmosfera, să mă documentez, să pot povesti pe radio cât mai fidel ce se întâmplă la Trofeul Sinaia, dar nu am rezistat tentației. Acum nu mă gândesc decât cum să fac să-mi iau cât mai repede o mașină electrică!”

Omologată de FRAS și susținută de Kaufland România, prima mașină electrică de curse din țara noastră participă anul acesta, la Clasă Electrică, la 8 etape ale Campionatului Național de Viteză în Coastă și la 4 etape de Super Rally, iar cea de-a doua mașină a echipei KERT este deschizător de drum în cadrul acelorași competiții.

Ne revedem cu silențioasa mașină care schimbă lumea și captiveaza atenția pe oriunde apare, pe 3 si 4 august la Mediaș, la cea de-a 6-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019.

dfdsf

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>