Xiaomi depășește estimările în ceea ce privește cifra de afaceri și profitul net

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Performanță record pe mai multe segmente de afaceri în al treilea trimestru din 2020, cu accent asupra potențialului strategiei “Smartphonee x AIoT”

 

Xiaomi Corporation a anunțat astăzi rezultatele financiare neauditate pentru al treilea trimestru din 2020 și la nivelul primelor nouă luni de activitate, până la data de 30 septembrie a.c..

 

Xiaomi a atins performanțe incredibile și a stabilit 15 recorduri în trimestrul al treilea din 2020:

  • Venitul total a fost de 72.2 miliarde RMB, în creștere cu 34.5% față de anul trecut
  • Profitul net ajustat a fost de 4.1 miliarde RMB, în creștere cu 18.9% față de anul trecut
  • Încasările din telefoane inteligente au fost de 47.6 miliarde RMB, în creștere cu 47.5% față de anul trecut
  • Livrările de telefoane inteligente au ajuns la 46.6 milioane de unități, în creștere cu 45.3% față de anul trecut
  • Încasările din piețele externe
  • Încasările din produse IoT și lifestyle
  • Încasările din servicii de internet de pe piețe externe
  • Utilizatorii activi lunar MIUI din piețele externe
  • Încasările din servicii de advertising pe Internet
  • Utilizatori activi lunar MIUI la nivel global
  • Utilizatorii activi lunar de televizoare smart și Mi Box
  • Numărul dispozitivelor conectate IoT (în afara telefoanelor inteligente și a laptopurilor) pe platforma AIoT
  • Numărul utilizatorilor care au cinci sau mai multe device-uri conectate la platforma AIoT Xiaomi
  • Utilizatori activi lunar ai aplicației Mi Home
  • Utilizatori activi lunar ai asistentului AI

Mesajul Xiaomi Corporation: “Grupul a fost în creștere și în al treilea trimestru din 2020 și a înregistrat o cifră de afaceri și un profit net record. În acest trimestru, am reușit să susținem creșterea în mai multe segmente ale afacerii și am continuat să ne urmăm strategia ‘Smartphone x AIoT’.”

“Am creat cea mai de succes companie de telefoane inteligente din lume, precum și cea mai puternică platformă IoT pentru consumatori și am continuat să creștem, în

ciuda provocărilor din această perioadă. Prin valorificarea avantajelor noastre dual-band și a descoperirilor tehnologice, precum și prin respectarea celor trei principii care ne ghidează – nu ne oprim niciodată din a explora și a inova, continuăm să oferim produse cu un puternic raport calitate-preț, oferim cele mai cool produse – am reușit cu succes să ne menținem poziția pe piața premium și la nivel de livrări de telefoane inteligente, clasându-ne din nou în Top 3 în întreaga lume. Împreună cu ecosistemul de afaceri variat și serviciile de Internet, terminalele noastre AIoT atrag în continuare trafic, iar capacitatea lor de monetizare continuă să întărească lanțul de valori, demn de luat în seamă.”

Livrările de telefoane inteligente s-au clasat în top 3 la nivel global, iar smartphone-urile Xiaomi s-au menținut în piața premium

În trimestrul al treilea din 2020, segmentul de telefoane inteligente Xiaomi a crescut exponențial – atât încasările, cât și livrările au atins niveluri record – iar creșterea s-a menținut atât în China, cât și în piețele externe. Încasările din telefoane inteligente au ajuns la 47.6 miliarde RMB în acest trimestru, reprezentând o creștere anuală de 47.5%, în timp ce livrările de telefoane inteligente au totalizat 46.6 milioane de unități, o creștere anuală de 45.3%.

Potrivit Canalys, Xiaomi s-a clasat pe locul al 3-lea la nivel global în ceea ce privește livrările de telefoane inteligente, cu o cotă de piață de 13.5% în al treilea trimestru din 2020. În primele 10 luni din 2020, Grupul a vândut peste 8 milioane de unități de smartphone-uri în întreaga lume, la prețuri de retail de cel puțin 3,000RMB în China și 300 de euro (sau echivalentul acestei sume), în piețele externe.

Tot potrivit Canalys, Redmi a avut trei modele în Top 10 cele mai bine vândute telefoane din al treilea trimestru din 2020.

Creșterea poziției de lider pe segmentul smart living pe măsură ce strategia “Smartphone x AIoT” începe să dea roade

Prin valorificarea bazei extinse de utilizatori și a capacității noilor canale de vânzări cu amănuntul susținute de strategia “Smartphone x AIoT”, veniturile Grupului din segmentul produselor IoT și lifestyle au fost de 18.1 miliarde RMB în al treilea trimestru din 2020 și au reprezentat o creștere anuală de 16.1%. Încasările din produse IoT și lifestyle de pe piețele externe au avut o creștere anuală de 56.2%, fiind cele mai mari din istorie.

Xiaomi a rămas lider în China pe piața televizoarelor inteligente și a introdus mai multe produse flagship, printre care Mi TV Master Series, în al treilea trimestru din 2020, consolidându-și poziția pe piața premium. Livrările globale de televizoare smart au ajuns la 3.1 milioane de unități. Potrivit All View Cloud, Xiaomi a fost numărul 1 în China în privința livrărilor de televizoare pentru al șaptelea trimestru consecutiv și s-a menținut în top 5 la nivel mondial.

De asemenea, Xiaomi s-a menținut în top și pe segmentul produselor IoT, și-a extins în permanență portofoliul și le-a oferit utilizatorilor tehnologii inovative. Potrivit IDC, Xiaomi s-a clasat în Top 3 la livrările din China în mai multe categorii, precum al încuietorilor inteligente pentru uși, al purificatoarelor de aer, al aspiratoarelor inteligente, al căștilor TWS și al produselor din gama wearable.

Până la data de 30 septembrie 2020, numărul dispozitivelor conectate IoT (în afara telefoanelor inteligente și a laptopurilor) pe platforma AIoT Xiaomi a ajuns la 289.5 milioane de unități, reprezentând o creștere anuală de 35.8%. Numărul utilizatorilor care au cinci sau mai multe dispozitive conectate la platforma AIoT Xiaomi (în afara telefoanelor inteligente și a laptopurilor) a ajuns la 5.6 milioane, reprezentând o creștere anuală de 59.0%. Asistentul AI a avut 78.4 milioane de utilizatori lunari activi în septembrie 2020, reprezentând o creștere anuală de 35.5%. În același timp, utilizatorii activi lunari ai aplicației Mi Home au ajuns la 43.1 milioane, reprezentând o creștere anuală de 34.2%.

Capacitate îmbunătățită de monetizare a serviciilor de Internet

Câștigurile din segmentul serviciilor de Internet au crescut cu 8.7% din al treilea trimestru din 2019, la 5.8 miliarde RMB în al treilea trimestru din 2020. Încasările din serviciile de Internet de pe piețele externe au crescut cu 75.6% față de anul trecut, ajungând la 0.7 miliarde RMB, ceea ce înseamnă 12.0% din încasările totale din servicii de internet.

Creșterea de livrări de telefoane inteligente a dus și la o creștere a numărului de utilizatori lunari MIUI de 26.3%, ajungând la 368.2 milioane de utilizatori în septembrie 2020.

În trimestrul al treilea din 2020, veniturile din advertising au atins valoarea record de 3.3 miliarde RMB, reprezentând o creștere anuală de 13.7%, atribuită în primul rând eficienței de monetizare a Grupului, dar și a creșterii puternice în privința încasărilor din advertising din piețele externe. Încasările din gaming în trimestrul al treilea din 2020 au fost de 800 milioane RMB.

Mai mult de jumătate din încasări au venit din piețele externe pentru prima dată

În trimestrul al treilea din 2020, veniturile Xiaomi din piețele externe au avut o creștere anuală de 52.1%, ajungând la 39.8 miliarde RMB, ceea ce reprezintă 55.1% din veniturile totale, nou record trimestrial în privința veniturilor din piețe externe și al contribuției acestora la venitul total.

 

Potrivit Canalys, livrările de smartphone-uri Xiaomi în Europa de Vest au crescut cu 107.3% în acest trimestru, ajungând la o cotă de piață de 13.3% și clasându-se în Top 3 în regiune pentru prima dată. Xiaomi a fost pe primul loc în Spania la livrările de telefoane inteligente pentru al treilea trimestru consecutiv, cu o cotă de piață de

33.9%. Pe lângă asta, Xiaomi a cunoscut creșteri rapide și în alte piețe din lume, cum ar fi cele din America Latină, Orientul Mijlociu și Africa.

Investițiile R&D continuă să crească

Xiaomi înseamnă tehnologie avansată; Grupul a continuat să dezvolte o serie de programe de cercetare și dezvoltare pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.

Xiaomi a introdus tehnologia revoluționară ultra-wideband (UWB). Cu aceasta, telefoanele utilizatorilor vor putea primi semnale de la dispozitivele inteligente din jur și le vor putea controla pur și simplu arătând spre ele. Pe lângă asta, Xiaomi și-a prezentat a treia generație de cameră under-display și a lansat tehnologia de încărcare Mi Wireless la 80W.

 

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 289.5 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 90 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de anul anterior. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament. În mai 2020, compania a ajuns încă o dată în topul Forbes Global 2000 și a urcat pe locul 384.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index și Hang Seng TECH Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>