Ca anul următor să-ți meargă bine, trebuie să-ți pregătești din timp lista de cumpărături pentru 2021, nu de alta, dar după sărbători, mai mereu, rămânem în pană de finanțe și nu mai ajungem să ne achiziționăm ce avem nevoie sau ce ne doream de mult. Iar în 2021 ai neapărată nevoie să vezi lumea cu alți ochi, într-o perspectivă nouă, plină de speranță, de gândul că va fi mai bine. Și cum altfel să începi anul dacă nu bucurându-te de experiența TV nelimitată, direct din confortul propriului cămin?
Seria C81 de la TCL vine pe piață ca răspuns la nevoia și dorința consumatorilor de a trăi ceva cu adevărat inedit și extraordinar, la un preț accesibil, și cu promisiunea de a revoluționa domeniul televizoarelor, oferind cel mai bun raport între funcționalitățile cheie ale unui device.
Capacitățile video și audio, plus alte caracteristici de top ale acestui televizor, au fost recunoscute și validate internațional prin faptul că seria a fost declarată câștigătoarea premiului EISA „Best Buy TV 2020-2021”. Vorbim despre Asociația Experților în Imagine și Audio, prezentă în 29 de state din toată lumea, care a catalogat seria C81 drept #musthave-ul celor care tânjesc și își doresc adevărata experiență cinematografică.
Această realizare s-a materializat, bineînțeles, datorită unui efort de echipă din partea TCL, care a investit în inovație, punând dorințele clientului în centrul politicii de business:
„Pur și simplu am îmbogățit capacitățile produsului în toate aspectele. Am folosit panoul QLED pentru a reproduce culori realiste, performanțe supreme de mișcare pentru a răspunde așteptărilor pasionaților de sport și am făcut echipă cu Dolby pentru a oferi calitatea Dolby Vision și Dolby Atmos la cel mai bun preț. Astfel, oricine poate astăzi să aibă parte de experiența Netflix la nivel Dolby Vision. Cooperarea noastră cu Onkyo a oferit performanțe de sunet inegalabile până în acest moment. Funcționalitățile de top sunt încorporate într-un design atemporal”, declară Marek Maciejewski, Director Dezvoltare Produse TCL Europe.
Particularitățile produsului și ce-l face #musthave-ul anului 2021
- Cea mai bună calitate a imaginii prin cea mai performantă tehnologie
Televizorul C81 de la TCL vine cu o claritate incredibilă a imaginilor, datorită tehnologiei HDR și rezoluției 4K, oferind un raport de aspect de 3840 x 2160 pixeli.
- Înglobează caracteristica de Upscaling (UHD, 4K, HD)
Mai exact, prin upscaling, imaginile de rezoluție mai mică sunt convertite la o rezoluție mai mare, de calitate mai ridicată, prin multiplicarea pixelilor, permițând-vă în acest fel să vizionați programele de televiziune la o calitate foarte bună și asta este exact ceea ce aveți nevoie pentru a viziona posturile TV pe un televizor UHD.
- Dolby Vision & Dolby Atmos
Principala caracteristică a tehnologiei Dolby Vision este adăugarea datelor de dinamică sau de mișcare, la datele de imagine principale HDR, astfel având Dolby Vision & Dolby Atmos, seria C81 îți transformă livingul sau dormitorul într-o sală de cinema. Te bucuri de perfecțiune în materie de culori, contrast, luminozitate, detalii, precum și de un sunet dinamic care redă acțiunea stratificat și nuanțat, astfel că trăiești experiența cinematografică la superlativ.
- Conectivitate de invidiat & experiențe de neuitat
Televizorul este echipat cu conexiune Wi-Fi și Bluetooth, iar ca interfață numără 3 port-uri HDMI, 2 port-uri USB, 1 slot CI+, 1 port RJ-45, 1 port Jack 3.5mm, 1 port RF. Sistemul de operare Android permite accesarea rapidă și ușoară a aplicațiilor de streaming preferate în orice moment, astfel Netflix, YouTube sau HBO GO sunt doar la un buton distanță.
- Procesor Quad core într-un design memorabil
Prin procesorul Quad core, printr-o singură telecomandă și datorită celor 11 port-uri și a tehnologiilor wireless integrate, ce vă permit conectarea cu numeroase dispozitive aparținând și altor mărci, vă bucurați de control simplificat și de ușurință în utilizare. În plus, aspectul subțire și modern al televizorului îl face potrivit oricărui spațiu de locuit, fiind un plus pentru cele mai pretențioase sau exclusiviste cămine.
În prezent, pe piața din România se așteaptă reînnoirea stocurilor TCL, așa că stați cu ochii pe promoții și pe site-urile de electrocasnice pentru a nu rata această achiziție. Și dacă nu v-ați convins încă de faptul că seria C81 este alegerea potrivită, vă mai spunem doar că se dau foarte repede, ceea ce le face și mai căutate, și vă lăsăm pe dumneavoastră să alegeți dacă vreți să faceți parte din categoria cumpărătorilor care se bucură de „Best Buy TV 2020-2021”.
Pentru pasionații domeniului, dar și pentru entuziaști sau curioși, vă recomandăm și review-ul celor de la Mobilissimo.ro cu privire la acest produs.
Despre TCL
Brandul TCL este recunoscut pentru televizoarele de înaltă calitate care îți oferă o adevărată experiență cinematografică direct în confortul casei tale.
Punând nevoile consumatorilor în centrul activităților de testare și dezvoltare de produs, TCL s-a bucurat în primele luni ale lui 2020 de o creștere impresionantă pe piața globală. În ciuda economiei mondiale fragile, TCL a menținut cifre impresionante de vânzări TV la nivel mondial. Numai în primul trimestru al anului 2020 s-au vândut 4,27 milioane de televizoare marca TCL.
Fondată în 1981, astăzi este prezentă în peste 160 de țări. Pe locul al doilea din punct de vedere al volumului de vânzări pe piața globală a televizoarelor, în 2019, potrivit celui mai recent raport Sigmaintell, TCL operează propriile sale centre de cercetare, producție și dezvoltare de produse electronice de larg consum, de la televizoare și dispozitive audio, la produse inteligente pentru casă.