Razer depășește obligațiile ESG cu inițiativa #GoGreenWithRazer
BUCUREȘTI, 25 martie 2021 – Razer™ (“Razer” sau “Compania”, împreună cu filialele, “Grupul”, Hong Kong Stock Code: 1337), cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat rezultatele financiare pentru anul fiscal încheiat pe 31 decembrie 2020 (“anul fiscal 2020”).
“2020 a fost un an deosebit de bun pentru Razer, un an care reprezintă un nou punct de inflexiune pentru întreaga afacere. În pofida incertitudinii pieței la nivel global, cauzată de pandemia de COVID-19, Razer a depășit cifra de afaceri de un miliard de dolari în anul fiscal 2020 și a produs profit pe baza GAAP, depășind astfel așteptările. Această performanță demonstrează din nou poziția dominantă a brandului nostru și reconfirmă ofertele convingătoare din întreg ecosistemul nostru de produse hardware, software și servicii, respectiv implementarea consecventă. Ne propunem să continuăm în aceeași direcție în 2021 și în anii care urmează, țintind să înregistrăm o cifră de afaceri crescută față de anul trecut, alături de profitabilitate susținută,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondator și CEO al Razer.
“Pe lângă rezultatele convingătoare înregistrate în anul 2020, rămânem o companie globală de tip ”Environmental, Social and Corporate Governance” (“ESG”), lider al segmentului corporate pe acest domeniu. Nu doar că respectăm în totalitate standardele ESG, stabilite de bursa de la Hong Kong, dar am depus toate eforturile pentru a demonstra că fiind unul dintre cele mai mari branduri din lume, care se adresează în mod special tinerilor și categoriei de vârstă millenial, dorim să contribuim la un viitor mai sustenabil, intenție exprimată și prin manifestul #GoGreenWithRazer,” a adăugat acesta.
Punctele cheie ale rezultatelor financiare pe anul fiscal 2020
COMPANIA
Cifră de afaceri record de 1,2 miliarde de dolari, o creștere de 48% față de anul precedent, cauzată de cererea robustă, dar și de creșterea cotei de piață pentru divizia de Hardware și creșterea exponențială a segmentului de Servicii.
Profitul brut a ajuns la 22,3%, datorat îmbunătățirii marginilor în divizia Hardware și creșterea contribuției aduse de business-ul de Servicii la nivel de Grup.
Profit net GAAP de 0,8 milioane de dolari în pofida așteptărilor, alimentat de creșterea excepțională a cifrei de afaceri și îmbunătățirilor aduse la nivel de productivitate.
Fluxul de numerar generat de activitățile operaționale a atins 152,9 milioane de dolari, datorită profitului operațional, administrării eficiente a capitalului de lucru și a disciplinei privind cheltuielile.
Soldul de numerar a crescut la 600 milioane de dolari, fără datorii înregistrate, unul dintre cele mai bune bilanțuri din industrie.
SEGMENTE CHEIE
Hardware
Creștere a cifrei de afaceri cu 51,8% față de anul precedent, ajungând la 1.083,7 milioane de dolari.
Divizia de periferice a înregistrat o creștere accelerată pe următoarele categorii de produs: mouse, tastatură și căști.
Afacerea de periferice cheie a păstrat poziția de lider al pieței pentru perifericele de gaming din SUA, Europa, regiunea Asia-Pacific și China, crescând cota de piață în comparație cu competitorii.
Afacerea de sisteme și-a păstrat poziția de lider pe segmentul de laptop-uri de gaming premium în SUA, crescând totodată cota de piață pe noile piețe din afara SUA2.
Afacerea de sisteme a înregistrat o creștere accelerată cu procente din două cifre comparativ cu anul precedent, începând din luna mai. Acesta este rezultatul cererii sporite din partea consumatorilor și a fost atins în ciuda impactului inițial asupra lanțului de aprovizionare, determinat de pandemia COVID-19 de la începutul anului trecut.
Grupul a înregistrat creșteri și în domenii precum gaming-ul mobil, gaming-ul de console, produse adresate streamerilor, dar și cel al scaunelor de gaming.
Software
Numărul total de conturi de utilizatori a crescut cu 53,8% față de anul precedent, atingând aproximativ 123 de milioane de utilizatori activi în fiecare lună. Vârful, care a reprezentat o creștere de 68,2%, se datorează consolidării ofertei în toate domeniile software ca răspuns la activitățile de gaming, esports și streaming intensificate anul trecut.
Razer continuă să se concentreze pe îmbogățirea experienței de utilizare și pe creșterea ratei de adopție a ecosistemului Razer.
În septembrie, Razer Cortex PC a înregistrat o creștere semnificativă a activității la nivel de utilizatori, datorită lansării clasamentului și a provocării Squad Rewards, care le-a permis utilizatorilor să colaboreze cu prietenii lor pentru a câștiga premii de loialitate Razer Silver pe baza timpului petrecut în jocuri.
Razer ChromaTM RGB continuă să extindă lista dispozitivelor conectate, semnând noi parteneriate cu WD Black, Seagate, Twinkly și Yeelight. Astfel, numărul total de parteneriate a depășit 50.
Servicii
Razer oferă servicii de plată pentru tineri și categoriile de vârstă millennial, respectiv Generation Z.
Compusă din Razer Gold și Razer Fintech, divizia de Servicii a continuat să se scaleze și a înregistrat o creștere de 66,8% față de anul precedent, atingând 128,4 milioane de dolari.
Profitul brut de 43,8% reprezintă 20,8% din profitul brut al întregului Grup, o creștere față de valoarea de 19,4% înregistrată în 2019.
Razer Gold
A înregistrat o creștere de 102,4% față de anul precedent la capitolul de volum total a plăților (“TPV”), ca rezultat a creșterii numărului de tranzacții.
S-a extins rețeaua și au fost adăugate 1,6 milioane noi puncte de tranzacționare în special în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord (regiunea “MENA”), oferind astfel serviciile utilizatorilor din peste 130 de țări, în peste 5 milioane de puncte de tranzacționare.
În continuare partenerul preferat pentru multiple companii de divertisment digital, cu peste 34.000 de jocuri printre care Apex Legends, Call of Duty: Modern Warfare, Genshin Impact și Ragnarok, dar și aplicații precum MeMe Live.
Razer Fintech
A generat un TPV de 4,3 miliarde de dolari, o creștere de 104,4% față de anul precedent.
Creșterea se datorează înrolării de noi comercianți în sistemul online de e-commerce, consumer retail și HORECA, cu o creștere de aproximativ 191% față de anul precedent, la un total de peste 50.000 de comercianți.
În plus, Razer Fintech a beneficiat și de creșterile înregistrate de cumpărăturile online și de consumul de divertisment digital, cauzate de perioadele de carantină impuse de pandemia de COVID-19.
ESG
Se respectă în totalitate ghidul ESG întocmit de bursa de la Hong Kong.
Grupul a depășit standardele de industrie la capitolul protecția medului înconjurător și sustenabilitate cu inițiativa #GoGreenWithRazer.
Foaia de parcurs a inițiativei de sustenabilitate se concentrează pe patru domenii cheie:
Organizație ”verde”: angajamentul de a folosi materiale reciclate și reciclabile până la sfârșitul lui 2021, energie regenerabilă până în 2025 și de a fi neutru din punct de vedere a emisiei de carbon până în 2030.
Produse ”verzi”: oferirea de transparență completă pentru consumatori referitor la emisia de carbon, comunicată pe etichetele produselor până în 2022, 100% din produsele Razer vor fi reciclate de Razer până în 2025 și 100% din produsele Razer vor utiliza materiale reciclate sau reciclabile până în 2030.
Comunitate ”verde”: educarea fanilor prin diferite acțiuni precum salvarea a milioane de copaci cu ajutorul campaniei Sneki Snek în parteneriat cu Conservation International.
Investiții ”verzi”: investirea în startup-uri ce-și propun să conserve mediul înconjurător sau oferă inovații în domenii ce țin de sustenabilitate precum energia regenerabilă, reducerea emisiilor de carbon, reciclarea materialelor plastice sau soluții pentru purificarea apei.
PREVIZIUNI
Razer urmărește cu atenție evoluția pieței și reacția la pandemia de COVID-19, planurile pentru a crește cifra de afaceri și profitabilitatea incluzând:
Creșterea viguroasă a veniturilor:
Noi lansări de produse Hardware
Creșterea numărului de utilizatori ai produselor Software
Multiple investiții pentru scalarea și susținerea creșterii rapide a diviziei de Servicii
Profitabilitate susținută:
Îmbunătățirea marginii de profit a produselor Hardware
Disciplină OPEX riguroasă
Creșterea marginii de profit a produselor Hardware și a Serviciilor
Investiții:
Investiții în R&D pentru dezvoltarea de noi produse Hardware și de noi Servicii
Continuarea răscumpărării de acțiuni
Investiții în activități M&A
Pentru mai multe detalii, consultați raportul cu rezultatele pe anul fiscal 2020 al Grupului, care a fost publicat în concordantă cu Rules Governing the Listing of Securities on The Stock Exchange of Hong Kong Limited. Mai multe detalii despre activitățile EGS desfășurate de Razer găsiți la adresa: http://www.razer.com/go-green.
DEPSRE RAZER
Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.
Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.
Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.
Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.
Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).
Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.
Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).