McDonald’s continuă expansiunea în România și deschide restaurantul cu numărul 90

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Noul restaurant de tip Drive-Thru este situat în cartierul Pallady din București

Investiția se ridică la 9.5 milioane lei

 

București, 26 noiembrie 2021 – Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, își extinde rețeaua și deschide un nou restaurant de tip Drive-Thru, în cartierul Pallady din București. Odată cu inaugurarea noii locații, au fost create 60 de noi locuri de muncă. Suma totală a investițiilor se ridică la 9.5 milioane lei.

Inaugurare McDonald’s Pallady 2

„Cu fiecare deschidere de restaurant, venim în întâmpinarea clienților noștri cu un spațiu modern, digitalizat și un meniu diversificat, dar și cu noi oportunități de muncă pentru comunitatea locală. McDonald’s Pallady este poziționat într-un punct strategic al capitalei, spre ieșirea din oraș și le va oferi tuturor celor care ne trec pragul acces la cele mai noi tehnologii, pentru o experiență la standarde înalte. Rețeaua noastră națională ajunge la 90 de restaurante, iar până la finalul anului plănuim să inaugurăm alte două noi locații.”, a declarat Paul Drăgan, Directorul General Premier Restaurants România.

Inaugurare McDonald’s Pallady 4

McDonald’s Pallady integrează cele mai noi tehnologii, fiind prevăzut cu ecrane digitale pentru prezentarea interactivă a produselor și a ofertelor atât pe linia de drive, cât și în restaurant. Cele 6 kiosk-uri digitale le permit clienților să comande produsele preferate într-un mod rapid și ușor, să plătească cu cardul bancar sau să scaneze aplicația McDonald’s. De asemenea, clienții pot scana codul QR disponibil în secțiunea MyM Rewards din aplicația de mobil, pentru a aduna puncte de loialitate, care ulterior se transformă în produse și meniuri din partea casei.

Inaugurare McDonald’s Pallady 3

În plus, în parcarea restaurantului, oaspeții vor putea beneficia de o stație de încărcare electrică pentru automobile.

Cu un design modern, restaurantul McDonald’s dispune de 98 locuri în interior, de 68 locuri pe terasă și de cafeneaua McCafé, unde clienții își pot comanda diverse specialități de cafea, dar și deserturi variate. Restaurantul funcționează conform măsurilor în vigoare, fiind deschis până la ora 21:00. Clienții pot servi produsele preferate pe terasă sau în restaurant, pot lua comanda la pachet, la McDrive sau prin serviciul McDelivery.  Restaurantul este situat pe Bd. Theodor Pallady, nr 50. Noul restaurant pune la dispoziție  și automate de colectare selectivă a deșeurilor.

Inaugurare McDonald’s Pallady

Toate restaurantele McDonald’s din România respectă măsurile interne Siguranță+, angajații sunt echipați cu mănuși și măști de protecție, toate suprafețele sunt dezinfectate de mai multe ori pe zi, clienții au acces la soluții dezinfectante și sunt încurajați să plătească cu cardul și să respecte toate măsurile de distanțare fizică.

McDonald’s își continuă strategia de a se extinde continuu prin deschiderea de noi restaurante, dezvoltarea serviciului de McDelivery și digitalizarea restaurantelor existente. Acesta este un pionier al inovației în restaurante: de la întregul sistem de servire rapidă, până la aplicația de mobil și meniurile digitale și variate.

Despre Premier Restaurants România

 

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 90 de restaurante în 27 de orașe, dintre care 45 restaurante cu McDrive și 46 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 165 de restaurante în 6 țări și are peste 8.800 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>