RAZER ȘI FOSSIL PREZINTĂ SMARTWATCH-UL RAZER X FOSSIL GEN 6, DEDICAT GAMERILOR

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Razer și Fossil și-au unit forțele pentru a crea un smartwatch în ediție limitată, cu branding Razer și performanțe de top, dedicat gamerilor care vor să fie mereu în fruntea jocului.

Picture1

BUCUREȘTI, 6 ianuarie 2022 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat parteneriatul cu Fossil, lider în fabricarea de ceasuri, pentru a lansa un smartwatch în ediție limitată: Razer X Fossil Gen 6 Smartwatch. Dispozitivul reprezintă ambele branduri și beneficiază de toate avantajele celei mai inovatoare platforme de smartwatch-uri proiectată de Fossil de până acum: mult așteptata Fossil Gen 6. De asemenea, modelul mai include în mod exclusiv trei cadrane de ceas Razer (Analog, Text și Chroma) dar și două curele de ceas interschimbabile. Razer X Fossil Gen 6 va fi lansat în toată lumea în cursul acestei luni la un preț de 329 USD într-o cantitate limitată de doar 1337 bucăți.

Picture2

Noul Gen 6 este primul smartwatch ce utilizeză platforma hardware Snapdragon Wear™4100+, ce le oferă utilizatorilor îmbunătățiri ale vitezei și performanței ce duc la o încărcare mai rapidă a aplicațiilor, o responsivitate mai mare în utilizarea de zi cu zi, dar și la o utilizare mai eficientă a bateriei. Cu o performanță generală sporită cu 30%* și utilizând sistemul de operare Wear OS by Google™, smartwatch-ul este capabil să facă mult mai multe lucruri, mult mai repede, pentru a le oferi gamerilor un avantaj tehnologic și un plus de stil. Smartwatch-ul Razer X Fossil Gen 6 include și o serie de funcții de top în materie de wellness, ce reprezintă un simbol al angajamentelor ambelor mărci față de un stil de viață sănătos și vine la doar câteva luni de la lansarea inițiativei de wellness a Razer destinată gamerilor, Champions Start From Within.

„Suntem încântați să colaborăm cu Fossil pentru a proiecta un ceas inteligent în ediție limitată și ne bucurăm să împărtășim Razer X Fossil Gen 6 cu comunitatea noastră de jucători din întreaga lume”, a declarat Addie Tan, Associate Director în cadrul diviziei Business Development a Razer. „Suntem mereu în căutarea oportunităților de a completa stilul de viață al jucătorilor și de a le aduce produse care nu numai că arată bine, dar aduc și valoare adăugată în viața lor. Acesta este motivul pentru care am păstrat bunăstarea fizică și psihică a gamerilor în centrul Razer X Fossil Gen 6. Folosind tehnologia inovatoare Fossil și estetica de design emblematică a lui Razer, acest smartwatch va fi accesoriul perfect pentru a te menține în permanență în fruntea jocului.”

„La Fossil, echipele noastre se străduiesc mereu să aducă noi inovații pe care să le putem oferi mai departe utilizatorilor noștri, împreună cu Wear OS by Google și Qualcomm Technologies, Inc. Suntem încântați să colaborăm cu un alt partener de top – Razer. Cu o comunitate impresionantă la nivel mondial, Razer a proiectat și construit cel mai mare ecosistem de hardware, software și servicii axat pe jucători. Industria de gaming a crescut enorm în ultimii ani și suntem încântați să colaborăm la dezvoltarea unui ceas inteligent orientat spre stilul de viață al jucătorilor”, a adăugat Steve Evans, Chief Brand Officer al Fossil Group. „Bunăstarea este, de asemenea, incredibil de importantă pentru clienții noștri, iar platforma Gen 6 a fost concepută ținând cont de obiectivele zilnice de bunăstare ale purtătorului – fie că acesta are nevoie să-și schimbe starea printr-o sesiune de respirație ghidată, să-și analizeze calitatea somnului sau să-și monitorizeze ritmul cardiac în timpul unei întregi zile de gaming.”

Smartwatch-ul Razer X Fossil Gen 6 are o carcasă neagră de 44mm, include trei cadrane de ceas exclusive și o interfață de utilizare cu elemente specifice design-ului Razer. Împreună cu ceasul vor fi incluse și două curele interschimbabile de 22mm cu un design exclusiv, în culorile emblematice Razer, negru și verde.

„Parteneriatul nostru cu Fossil din ultimii câțiva ani a dus la convergența modei și a tehnologiei”, spune Pankaj Kedia, Senior Director, Product Marketing, Qualcomm Technologies, Inc. „Ceasul inteligent Fossil Gen 6 duce această convergență la următorul nivel cu accent sporit pe fitness, sănătate și bunăstare. Suntem încântați să extindem colaborarea cu Razer și să oferim performanța și vitezele de răspuns super rapide specifice platformei noastre Snapdragon Wear 4100+ către una dintre cele mai loiale comunități de gaming din lume.”

Picture3

 

DESPRE SMARTWATCH-UL RAZER X FOSSIL GEN 6

Urmărirea somnului și viteza crescută de încărcare a bateriei

Utilizatorii se pot bucura de un timp de încărcare mai scurt și de o durată de viață extinsă a bateriei pentru a putea utiliza ceasul atât ziua, cât și noaptea. Ei pot urmări istoricul somnului, monitoriza starea de odihnă și seta obiective de somn în Sleep Tile, apoi încărca rapid ceasul inteligent înainte de a începe ziua.

Smartwatch-ul Razer X Fossil Gen 6 se încarcă până la valoarea de 80% în puțin peste 30 de minute. Acest lucru, împreună cu un consum redus specific platformei Snapdragon Wear 4100+, dar și cu modurile de gestiune inteligentă a bateriei (Smart Battery Modes) dezvoltate de Fossil Group, le permite utilizatorilor să ajungă cu ușurință la o încărcare completă în cursul dimineții, după o noapte de urmărire a somnului.

Senzori de sănătate și bunăstare îmbunătățiți

Gen 6 are un senzor de ritm cardiac îmbunătățit, ce permite o urmărire continuă a pulsului și o acuratețe îmbunătățită. Utilizatorii vor beneficia și de noul senzor SpO2, ce estimează nivelul oxigenului din sânge și oferă un istoric al evoluției acestei valori, pentru a putea analiza capacitatea corpului de a transporta oxigenul.

În plus utilizatorii vor continua să se bucure și de funcțiile de wellness lansate în trecut de Fossil Group, printre care urmărirea nivelului de Cardio Fitness, ce arată o estimare a valorii VO2 max pe baza ritmului cardiac în stare de repaus și a altor date biometrice ale utilizatorului, pentru a indica evoluția stării de sănătate a sistemului cardiorespirator în timp.

Urmărirea bunăstării fără a atinge dispozitivul

Utilizatorii se pot asigura că rămân conectați la obiectivele lor, ceasul urmărind în permanență indicatorii de bunăstare – de la monitorizarea ritmului cardiac de-a lungul zilei și reamintirea utilizatorului să-și ia un moment pentru a se reîncărca cu o sesiune de respirație ghidată, până la programarea unei plimbări zilnice. În plus, notificările hands-free și apelurile realizate prin microfonul încorporat îi vor menține conectați fără să fie nevoiți să-și întrerupe ziua sau jocul.

Compatibilitate Wear OS 3

Smartwatch-ul Razer X Fossil Gen 6 va fi compatibil și cu următoarea versiune a sistemului de operare de la Google, Wear OS 3, anunțată în 2021. Modelul va fi eligibil pentru update-ul la Wear OS 3 în cursul anului 2022, acest lucru fiind valabil și pentru alte update-uri ce vor continua să îmbunătățească experiența generală de utilizare a dispozitivului.

Funcții suplimentare

  • Carcasă, inel superior și butoane din oțel inoxidabil
  • Dimensiune de 44mm a carcasei
  • Un superb display digital tactil de 1.28” (326 ppi)
  • Rezistent la apă (până la 3 ATM)
  • Posibilitate de personalizare a butoanelor
  • Curele și brățări interschimbabile
  • Performanțe îmbunătățite și un consum redus de energie cu Snapdragon Wear™ 4100+
  • Posibilitatea de a descărca aplicații și experiențe noi pentru Wear OS de la mărcile favorite din magazinul Google Play, inclusiv pentru noi funcții precum redarea de muzică premium YouTube Music sau Spotify Premium în mod offline.
  • Conectivitate: Bluetooth® 5.0 LE, Wi-Fi, GPS, NFC SE
  • Senzori: Accelerometru, Giroscop, Busolă, Altimetru, senzor PPG pentru ritm cardiac, SpO2, senzor IR de detectare a mâinii, senzor de lumină ambientală
  • Wear OS by Google
  • 8 GB de stocare și 1 GB RAM
  • Încărcare rapidă prin USB cu 4 pini și stand magnetic

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Smartwatch-ul Razer X Fossil Gen 6 va fi disponibil la prețul de 329 USD în cursul acestei luni pe www.fossil.comwww.razer.com, și în oferta anumitor magazine fizice, într-o cantitate limitată de doar 1337 unități.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați acest link.

PACHET MEDIA

IMAGINI: LINK

VIDEO: LINK

FIȘĂ TEHNICĂ: LINK

Google, Android™, YouTube Music și Wear OS by Google sunt mărci comerciale ale Google LLC. Wear OS by Google funcționează cu telefoane care rulează cea mai recentă versiune de Android (cu excepția ediției Go și telefoanele fără Google Play Store) sau iOS. Funcțiile acceptate pot varia între platforme și țări, compatibilitatea putând fi modificată.

Snapdragon și Snapdragon Wear sunt mărci comerciale sau mărci înregistrate ale Qualcomm Incorporated.

Snapdragon Wear este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale.

*În comparație cu smartwatch-ul Fossil Gen 5

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 150 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 18 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

 

DESPRE FOSSIL

Fossil este o marcă inspirată de creativitatea și ingeniozitatea americană. Încă de la început, a oferit o nouă viață industriei ceasurilor prin realizarea de ceasuri de calitate, la modă, care erau atât distractive, cât și accesibile Creativitatea a fost în centrul a tot ceea ce am făcut. Astăzi, continuăm să ne concentrăm pe ceea ce ne face pe noi să fim noi: atitudinea noastră optimistă, dedicarea noastră față de autenticitate și, bineînțeles, spiritul nostru creativ. Lucrurile pe care le facem, de la ceasuri tradiționale la ceasuri inteligente, de la genți la portofele, de la bijuterii la cadouri, completează fiecare stil și se potrivesc fiecărui stil de viață – pentru toate momentele care te fac pe tine să fii tu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>