In luna septembrie castigatorii concursului de muzica clasica “Youth of Music International Competition 2022” (YMIC2022) isi culeg premiile! Astfel, dupa participarea premiantilor la cursurile de maiestrie Eufonia de la Timisoara, seria de evenimente Youth of Music 2022 va continua cu sesiuni speciale de inregistrari la Studiourile Electrecord si cu seria concertelor de Gala la Sfantul Gheorghe si Bucuresti. Seria evenimentelor “Youth of Music 2022” va culmina cu recitalul de gala sustinut de pianistul Dominik Ilisz, castigatorul Marelui Premiu, in seara zilei de 28 septembrie la Camera de Comert si Industrie din Bucuresti, la invitatia Asociatiei Culturale Lanto “Magia Muzicii”.
“A fost o mare bucurie sa organizam si in acest an Concursul International “Youth of Music”, a declarat pianista Sinziana Mircea fondatoarea concursului. “Editia 2022 a atras tineri muzicieni de cel mai inalt nivel, din intreaga lume. Nu am fi putut insa sa oferim atat de multe premii in aceasta editie fara ajutorul co-organizatorului si partenerilor nostri, carora le sunt infinit de recunoscatoare. Ca tanar muzician stiu cat este de importanta orice validare, mai ales la inceput de drum. Judecand dupa feed-backul primit dupa prima editie si dupa calitatea concurentilor de anul acesta consider ca ne-am atins pe deplin obiectivele si sunt extrem de fericita, cu atat mai mult cu cat competitia are cateva particularitati: ofera oportunitati de dezvoltare profesionala pe baze competitive unor concurenti care nu pot fi studenti ai membrilor juriului. Luna septembrie ne ofera ocazia de a finaliza seria evenimentelor Youth of Music sub deviza “The stage is ALL YOURS” a castigatorilor YMIC2022”, a mai adaugat Sinziana Mircea.
Competitia, aflata la a doua editie, a fost destinata muzicii clasice fiind deschisa tinerilor muzicieni de orice nationalitate, din intreaga lume, pentru toate instrumentele si canto. In cadrul competitiei a fost acordat cate un singur trofeu pentru fiecare categorie de varsta. Cele trei trofee Youth of Music au fost acordate tinerilor muzicieni din Spania, Polonia si Romania.
Marele castigator al “Grand Prix – Youth of Music 2022” a fost desemnat tanarul pianist roman Dominik Ilisz (18 ani) de la Liceul de Muzica din Oradea, cu o impresionanta interpretare live a Concertului nr. 3 pentru pian si orchestra de L.v.Beethoven, in compania Orchestrei de Camera Radio Romania.
Castigatorul trofeului “Young Talent Award” (categoria a II-a) a fost desemnat clarinetistul polonez Adrian Palmowski (19 ani), de la Universitatea de Muzica “Frederik Chopin” din Varsovia, in timp ce castigatoare a trofeului “Junior Talent Award” (categoria I) a fost desemnata violonista spaniola Taisia Paliazhakina Vafina (14 ani), de la Cordoba Music School.
Seria premiilor Youth of Music 2022 a debutat in luna septembrie cu participarile castigatorilor premiilor speciale Eufonia la cursurile de maiestrie organizate la Timisoara in cadrul festivalului cu acelasi nume. Premiile Eufonia au fost acordate de Filarmonica Timisoara, coorganizator al Festivalului Eufonia si partener in cadrul competitiei internationale YMIC2022.
Evenimente Youth of Music 2022, sustinute de co-organizatorii si partenerii competitiei va continua cu sesiuni de inregistrari speciale la Studiourile Electrecord din Bucuresti, in perioada 21-22 septembrie. La acestea vor participa cei doi castigatori ai premiilor speciale Electrecord si anume Sofiia Hnativ (Ucraina) si Christian Godhard (Marea Britanie). De altfel, Sofia va veni la Bucuresti dupa participarea la cursurile Eufonia, in timp ce Christian isi va continua calatoria de la Bucuresti la Sfantu Gheorghe pentru a sustine unul dintre recitalurile “Debut in Transilvania”.
“Suntem extrem de bucurosi sa sustinem si in acest an tinerii muzicieni castigatori ai premiilor Electrecord – YMIC 2022. Studiourile Electrecord ii asteapta pe cei doi muzicieni din Ukraina si Marea Britanie cu usile larg deschise pentru sesiuni de inregistrari speciale, care speram sa le fie sprijin in dezvoltarea lor viitoare” a declarat Cristina Manolache, Manager Artistic, Electrecord.
Seria concertelor de gala “Debut in Transilvania” va avea loc in perioada 22-23 septembrie, acestea fiind sustinute de castigatorii premiilor speciale cu acelasi nume oferite de Centrul de Cultura Arcus din Sfantu Gheorghe. Recitalul de deschidere va fi sustinut de pianistul Ioan Mihailescu la data de 22 septembrie, acesta fiind urmat de recitalurile sustinute de Ioana Tomescu (clarinet), Patricia Rosca (pian) si Christian Godard (chitara), precum si de catre invitatul special Michele Cocco (pian), pe 23 septembrie.
“De foarte multi ani deja, Centrul de Cultura Arcus este unul dintre lacasurile culturale importante la nivel national, in care tinerii muzicieni “se antreneaza” pentru a deveni mari muzicieni. Asadar, suntem foarte nerabdatori sa ii prezentam pe acesti viitori mari muzicieni publicului meloman din Sfantu Gheorghe. Suntem fericiti sa ii primim in marea noastra familie de artisti invitati si abia asteptam sa ii ascultam si sa ii aplaudam!”, a declarat Kopacz Atilla, directorul Centrului de Cultura Arcus din Sfantul Gheorghe.
Seria evenimentelor Youth of Music 2022 va culmina cu recitalul de gala sustinut de pianistul Dominik Ilisz, castigatorul “Marelui premiu” al competitiei YMIC2022, in seara zilei de 28 septembrie, la Palatul Camerei de Comert din Bucuresti, la invitatia domnului Dorin Ionita, Presedinte al Asociatiei Culturale Lanto “Magia Muzicii”, in calitate de co-organizator al competitiei si gazda a evenimentului, care a declarat:
“Ca intotdeauna, incurajam performanta, premiem excelenta si impreuna ne dorim sa prezentam publicului din Romania cei mai valorosi tineri muzicieni. Din acest motiv, anul acesta ne-am alaturat competitiei Youth of Music, in calitate de co-organizatori, oferind premiile in bani si oportunitati de concerte celor trei castigatori ai trofeelor Youth of Music 2022. Asadar, abia asteptam sa il ascultam pe Dominik, castigatorul Marelui Premiu Youth of Music 2022, alaturi de publicul bucurestean pe care il invit cu mult drag la concert!”.
Cu prilejul recitalului de gala Dominik Ilisz va primi premiul in bani de 4000 lei, oferit de Asociatia Lanto “Magia Muzicii”, precum si trofeul YMIC 2022, oferit de Authentic Plaza. Bilete la recitalul de gala se gasesc pe bilete.ro (https://www.bilete.ro/recitalul-de-gala-ymic/)
Anul acesta s-au inscris in concurs 48 de muzicieni din 18 tari, reprezentand unele dintre cele mai prestigioase universitati de muzica din intreaga lume, printre care Universitatea de Muzica din Munchen, Royal College of Music din Londra, Conservatorul “Frederik Chopin” din Varsovia, Conservatorul Regal din Bruxelles, Conservatorul “Benedetto Marcello” din Venetia, Conservatorul din Bologna, Academia Regala de Muzica din Dublin, Academia de Muzica din Cluj si Universitatea de Vest din Timisoara – Facultatea de Muzica. Tinerii muzicieni au reprezentat 11 instrumente si anume: pian, vioara, violoncel, chitara, clarinet, fagot, flaut, trompeta, saxofon, acordeon bayan si canto.
Lista completa a premiantilor poate fi consultata aici: https://www.museart-academy.com/2022-edition. Si in acest an juriul Competitiei a fost prezidat de celebrul violinist roman Alexandru Tomescu, caruia i s-au alaturat in acest demers generos soprana Laura Tatulescu, una dintre cele mai importante artiste lirice pe plan mondial, dirijorul italian Gian Luigi Zampieri cu o vasta cariera dirijorala internationala, celebrii pianisti si profesori de talie mondiala Vassily Lobanov si Igor Cognolato, alaturi de pianista Sinziana Mircea -Young Steinway Artist, fondatoarea concursului.
Prima editie a Concursului International Youth of Music a avut loc in anul 2021, cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucuresti si al Centrului de Cultura Arcus din Covasna, care au gazduit recitalurile de gala sustinute de castigatorii competitiei.
Anul acesta concursul este organizat de Asociatia MuseArt, impreuna cu Asociatia Culturala Lanto “Magia Muzicii”, in calitate de co-organizator. Parteneri in organizarea competitiei “Youth of Music International Competition”, editia 2022 sunt: First PR Agency, Filarmonica Banatul, Universitatea de Vest din Timisoara, Centrul Cultural Arcus, Asociatia “Tribul Artistic”, Fundatia “Pretuieste Viata”, Electrecord S.A., Asociatia “Iancu Tucarman”, Crizantema, Authentic Plaza, Asociatia “Cantici di liberta”.
Asociatia MuseArt este un ONG Cultural Roman fondat in anul 2012 care isi propune sprijinirea dezvoltarii carierei tinerilor muzicieni la nivel national si international. Presedintele Asociatiei MuseArt este pianista romana Sinziana Mircea. Mai multe detalii pe www.museart-academy.com.
Asociatia Culturala Lanto Magia Muzicii este unul dintre cei mai importanti organizatori de concerte si festivaluri de muzica clasica din Romania. Festivalurile “Vara magica” si “Iarna magica” sunt doar doua exemple dintre acestea. Pana in prezent Asociatia Culturala Lanto Magia Muzicii a organizat peste 150 de concerte, la care au participat peste 150 de solisti si 60.000 de spectatori. Mai multe detalii pe www.lanto.ro.