„O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței”, un proiect care invită publicul să descopere frumusețea ascunsă a sectorului 4

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Elite Art Club UNESCO, desfășoară în perioada 18 septembrie – 2 octombrie activitățile proiectului intitulat O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței, proiect co-finanțat de ARCUB în cadrul programului București afectiv 2022.

Proiectul intitulat O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmboviței are ca scop central dezvoltarea componentei de educație culturală pentru copii, dar și pentru adulți, care să contribuie la creșterea calității cererii în domeniul culturii și stimularea implicării lor în proiectele artistice la nivelul orașului București. Demersul vine în întâmpinarea cetățenilor orașului, pe fondul contextului pandemic, urmărind să readucă în prim plan importanța interacțiunii comunitare și a activităților sociale.

Prima activitate a proiectului, intitulată TurLaPas, constă în două tururi ghidate care vor fi organizate în data de 18 septembrie, respectiv 25 septembrie, și vor parcurge 12 locații din zona centrală a Bucureștiului, povestite în cuvintele arhitectului Cristian Brăcăcescu si împărtășite de Ana Rubeli, fondatoarea Asociației culturale Aici a stat. Tururile vor fi urmate de un concurs online de fotografie, premiat cu o lucrare din patrimoniul Elite Art Gallery.

g4

A doua activitate constă în organizarea a două ateliere de creație pentru copii cu vârste cuprinse intre 8-12 ani, intitulate București: Ilustrații și Povești și vor fi desfășurate la Elite Art Gallery, în data de 24 septembrie, respectiv 2 octombrie. Atelierele vor fi susținute de către artista Nadejda Lungu, iar arta va fi punctul de plecare către înțelegerea și explorarea celor 12 obiective istorice, un proces de omogenizare a experimentului cu materialele și tehnicile: cromatice, liniare și compoziționale, cât și dezvoltarea aptitudinilor creative și familiarizarea cu noțiunile de proporție, perspectivă, culoare.

Accesul este gratuit pentru participarea la activitățile din cadrul proiectului O insulă de istorie și de artă pe cheiul Dâmbovițeiiar înscrierile se pot realiza completând formularul online, valabil pe site-ul https://eliteart.org/o-insula-de-istorie-si-de-arta-pe-cheiul-dambovitei. Locurile vor fi distribuite în ordinea înscrierilor.

Elite Art Club UNESCO are ca scop promovarea principiilor fundamentale UNESCO prin organizarea unor proiecte culturale complexe care răspund la exigențele societății civile naționale și contribuie la dezvoltarea României din punct de vedere cultural și educațional.

Proiect desfășurat în parteneriat cu Trinitas TV și UNTEATRU.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>