Divizia de eCommerce a Zitec și-a dublat veniturile în prima jumătate a anului 2022

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 3 octombrie  2022 – Divizia de eCommerce a Zitec a înregistrat în prima jumătate a anului 2022 o creștere cu peste 100% a cifrei de afaceri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cu o experiență de peste 19 ani în dezvoltarea de soluții business, Zitec oferă servicii de eCommerce pentru clienți importanți din România, precum și din alte țări din Europa. În portofoliul companiei se regăsesc branduri bine cunoscute în România precum Flanco, Brico Dépôt, iELM sau NOD. Începerea unui parteneriat cu Agrii România – furnizor de tehnologii performante și servicii agronomice, dar și investiția în consolidarea parteneriatelor strategice cu Adobe (Magento) și platforma enterprise de comerț digital VTEX, sunt unele dintre mișcările importante de business ale diviziei de eCommerce din prima jumătate a acestui an.

“Sectorul de eCommerce este unul dintre cele mai dinamice și performante din economie. Asistăm la maturizarea pieței, unde, după creșterea robustă alimentată de un număr mare de cumpărători online, tot mai multe companii își adaptează operațiunile de business și experiențele de cumpărare la nevoile și așteptările consumatorului digital. Prin experiența noastră în livrarea de soluții de eCommerce pentru companii de top, venim în sprijinul retailerilor cu exemple de bune practici și informații care să îi ghideze în procesul de transformare digitală și îi ajută să devină mai competitivi” transmite Alexandru Dobre, Head of eCommerce, Zitec.

Potrivit reprezentanților Zitec, în ultima perioadă a existat un interes în creștere din partea companiilor pentru migrarea către platforme de eCommerce flexibile și competitive. Peste 80% dintre clienți au optat pentru soluții de eCommerce integrate, capabile să susțină un număr mare de produse și vizitatori concurenți pe site și care permit modificări rapide în funcție de nevoile de business. Dezvoltarea de servicii inovatoare pe zona de plăți și livrare, modulele software personalizate și diverse integrări care facilitează adoptarea unei strategii omnichannel s-au regăsit, de asemenea, printre cele mai frecvente solicitări venite din partea magazinelor online.

Alex-Dobre-Head-of-eCommerce-Zitec

Tot mai mulți retaileri se adaptează noilor tendințe din eCommerce pentru a maximiza experiența digitală oferită clienților. Comerțul conversațional continuă să se dezvolte odată cu utilizarea accentuată a aplicațiilor de chat live și a chatbot-urilor pentru cumpărături online. Conform Spectrm, platformă de marketing conversațional, 67% dintre europeni folosesc aceste canale pentru a comunica mai rapid cu brandurile despre produsele și serviciile lor și pentru a se documenta înainte de achiziția finală. Pe același trend ascendent, live shopping-ul devine parte integrantă a strategiilor tot mai multor companii, având în vedere creșterea de 86% la nivelul consumatorilor europeni care au cumpărat articole în urma unor astfel de sesiuni, arată un studiu Statista.

Diversificarea serviciilor de plată prin implementarea unor metode inovatoare precum Buy Now, Pay Later (BNPL) – unde aplicațiile de acest fel au înregistrat doar în Europa aprox. 10 milioane de descărcări în prima jumătate a anului conform unui studiu al platformei de analiză SensorTower -, dar și platformele de marketplace sau de tip dropshipping sunt printre soluțiile inovatoare adoptate de companii pentru a rămâne competitive.

Conform reprezentanților companiei, și în acest an s-au continuat eforturile de creștere susținută a echipei prin atragerea de oameni talentați și pe dezvoltarea continuă a competențelor tehnice atât din cadrul echipei de eCommerce, cât și din afara ei. Astfel, în perioada aprilie-iulie, compania a desfășurat un program de internship ce a oferit participanților posibilitatea de a deprinde cunoștințe de PHP, Magento 2 și oportunitatea de a implementa un proiect pe platforma Magento. În perioada următoare, compania continuă procesul de recrutare cu posturi disponibile precum PHP Magento DeveloperSenior PHP Magento Engineer, sau VTEX Developer.

Despre Zitec

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

În 2021, Zitec s-a clasat printre cele 15 finaliste ale programului ‘Made in Romania’ lansat de Bursa de Valori București, o recunoaștere a contribuției active la dezvoltarea industriei IT din România și la accelerarea transformării digitale în companii și instituții publice. Zitec a primit și premiul ‘Shining Star 2021’ oferit de Inspiring Employers pentru cultura organizațională bazată pe comunicare deschisă, dezvoltare continuă și recunoaștere.

De asemenea, a câștigat titlul de ‘Angajatorul anului’ la Romanian Business Services Forum & Awards doi ani consecutivi, în 2020 și 2021. Totodată, Zitec s-a clasat pe locul al doilea în „Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro.

Pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din România conform Forbes în 2019, 2020 și 2021 înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de peste 60% în 2021 față de anul precedent. De asemenea, Zitec a fost inclusă în topul agențiilor SEO în 2022 care oferă soluții de succes companiilor în mediul online. Pentru activitatea sa din 2021, Zitec a fost desemnată ‘Compania Anului’ la Gala ANIS România 2022, primind această distincție și în anul 2020. Zitec este partener al Comunității Europene prin prisma proiectelor europene finalizate sau aflate în faza de implementare în cadrul programelor Ambient Assisted Living și Erasmus +.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>