TransferGo atinge un maxim istoric – cinci milioane de clienți la nivel global – pe măsură ce cererea de remitențe de la migranți crește vertiginos

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Londra, Regatul Unit, Octombrie 2022 – TransferGo, una dintre companiile de transferuri internaționale de bani cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, anunță o creștere anuală semnificativă, tradusă prin depășirea pragului de 5 milioane de clienți activi.

TransferGo s-a angajat încă de la debut să ofere migranților din întreaga lume acces la servicii financiare mai simple și mai bune, astfel că, mai ales în ultimul an, fintech-ul a înregistrat o creștere fulminantă a numărului de clienți noi și a tranzacțiilor, precum și o extindere accelerată pe piața globală, sprijinind inclusiv transferurile către Ucraina.

În timp ce piața remitențelor s-a confruntat cu 12 luni turbulente, în condițiile în care războiul din Ucraina, întreruperea lanțului de aprovizionare și lipsa forței de muncă calificată au contribuit la incertitudinea economică generală, compania TransferGo a rămas stabilă și continuă să înregistreze creșteri la nivelul întregii afaceri. De altfel, cererea pentru serviciile TransferGo este susținută mai ales prin prisma ultimei sale etape de referință, anume depășirea cifrei de 5 milioane de clienți. Dacă în primii săi nouă ani, TransferGo a câștigat 3 milioane de clienți, doar în ultimul an TransferGo a înregistrat încă 2 milioane de clienți noi.

TransferGo-press release

În plus, la un an de la lansarea finanțării sale de referință de 50 de milioane de dolari din seria C, TransferGo a deschis noi piețe de destinație în Africa de Vest și în Comunitatea Statelor Independente, inclusiv în Armenia și Azerbaidjan. Acest lucru a favorizat o creștere anuală a tranzacțiilor de 64%, deoarece migranții continuă să aibă încredere în TransferGo ca fiind cea mai bună modalitate de a efectua plăți internaționale.

Pentru a susține acest impuls al rețelei, compania și-a mărit colectivul de muncă cu aproape jumătate (45%) și are acum peste 20 de naționalități diferite în echipele sale, angajând o varietate de roluri, de la agenți de servicii pentru clienți la marketing și C-suite, cu Mantas Žalneravičius numit în mod special în funcția de Chief Technology Officer.

În ultimele șase luni, TransferGo a dedicat o serie de servicii speciale clienților săi ucraineni, pentru a le oferi asistență, atât celor rămași în țară, cât și celor din întreaga Europă. Printre acestea se numără organizarea de pagini de donații, accelerarea dezvoltării unei soluții de cont bancar și renunțarea la comisioanele pentru transferurile instantanee către carduri și IBAN-uri din Ucraina. De asemenea, compania s-a asigurat că serviciile rămân operaționale pentru ca familiile să rămână conectate din punct de vedere financiar. În plus, săptămâna trecută, directorul general și cofondatorul TransferGo, Daumantas Dvilinksas, s-a alăturat mai multor instituții financiare din UE și din Ucraina pentru a semna o declarație comună cu Comisia Europeană, angajându-se, sub sloganul #StandWithUkraine, să furnizeze servicii de transferuri de bani la prețuri accesibile și transparente în această țară.

Comentând creșterea puternică a TransferGo, Marius Nedelcu, Chief Marketing Officer TransferGo, a declarat: “TransferGo este o companie de transferuri internaționale de bani, creată de imigranți, pentru imigranți. De-a lungul celor 10 ani de activitate, nu ne-am abătut niciodată de la misiunea noastră de a ne sprijini clienții prin asigurarea accesului la servicii financiare simple, sigure și rapide. La TransferGo trăim și respirăm provocările migranților și lucrăm neobosit pentru a rezolva problema fricțiunilor financiare – fie că este vorba de Ucraina sau de orice altă parte a rețelei noastre globale.

Creșterea noastră anuală coincide de altfel cu aniversarea de 10 ani a TransferGo, și nu am fi putut marca nici una dintre aceaste etape fără aportul angajaților noștri fantastici, care pun mereu nevoile clienților pe primul loc. Abia aștept să fructificăm acest trend crescător și să aducem produse inovatoare, să abordăm piețe noi și să sprijinim în continuare baza noastră de peste cinci milioane de clienți.”

Cu birouri în Londra, Vilnius, Kaunas, Varșovia, Cracovia, Berlin și Istanbul, TransferGo este o organizație paneuropeană care se angajează să creeze o lume echitabilă pentru toți migranții. Dacă sunteți interesat de o carieră în cadrul TransferGo, vă rugăm să vizitați pagina noastră de carieră aici.

Despre TransferGo

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Cracovia, Kaunas, Istanbul și Varșovia. TransferGo numără peste 5 milioane de clienți din întreaga lume și facilitează transferurile de bani online, rapid și în condiții de siguranță, în 111 de monede diferite și are acoperire în 161 de țări, primind scorul de 4,8 din 5 stele din partea Trustpilot. Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out. Pentru mai multe detalii, puteti accesa: www.transfergo.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>