Începând cu data de 1 februarie 2023, pacienții bariatrici pot apela la echipa Doctor Dejeu și în Cluj-Napoca. Cea mai căutată echipă de chirurgie bariatrică din România, cu peste 2,000 de intervenții anual, va fi disponibilă în formulă completă și va acorda servicii medicale dedicate chirurgiei obezității și celei metabolice, la Spitalul Medlife Humanitas.
În prezent, echipa fondată de chirurgii Viorel și Dănuț Dejeu are activitate în orașele București, Oradea, Arad și Sibiu, în rețeaua Medlife. În plus, prin apeluri video și audio, specialiștii oferă consultanță la distanță pacienților din toată România și nu numai. Decizia de a ajunge și în Cluj-Napoca a venit firesc, ca urmare a cererii tot mai crescute de solicitări a pacienților care locuiesc aici sau în zonele limitrofe:
”Am ales să începem activitatea în Cluj-Napoca deoarece orașul este un centru medical important, avem foarte mulți pacienți din oraș și din zonă care se operează la noi, orașul are conexiuni bune de zboruri pentru pacienții care vin din alte țări, dar și pentru că iubim Clujul, este un loc în care ne va face mare plăcere să lucrăm. Vom fi prezenți permanent în Cluj-Napoca, având lunar stabilite intervenții. Primul pacient este programat chiar pentru data de 1 februarie 2023”, a precizat dr. Viorel Dejeu, chirurg de excelență acreditat internațional în chirurgia bariatrică și metabolică.
Echipa Doctor Dejeu va oferi, pentru pacienții din Cluj-Napoca, gama completă de intervenții chirurgicale de chirurgia obezității și suport psihologic și nutrițional adecvat, precum și soluții mai puțin invazive, așa cum este balonul gastric care nu necesită operație, anestezie sau endoscopie, un dispozitiv medical pentru care echipa are exclusivitate în România.
Obiectivele echipei Doctor Dejeu în 2023
”Dacă obiectivul ultimilor ani a fost să devenim cea mai căutată echipă la nivel național și regional, acum, că acest lucru s-a împlinit, ne dorim să ne consolidăm și să creștem echipa, încât să putem să oferim și alte servicii de chirurgie la același nivel înalt cu care pacienții noștri s-au obișnuit”, a menționat Dr. Viorel Dejeu.
Anul 2022 a fost un an marcat de două reușite extrem de importante pentru echipa Doctor Dejeu. Una dintre cele mai semnificative este recunoașterea internațională obținută de dr. Viorel Dejeu. El a devenit Chirurg de Excelență în Chirurgia Bariatrică și Metabolică, fiind unul dintre puținii medici din România care a primit acest statut din partea Surgical Review Corporation. Această acreditare prestigioasă, acordată de o organizație nonprofit independentă, renumită la nivel internațional, recunoaște angajamentul dr. Dejeu și standardul înalt de furnizare a unor servicii de îngrijire a pacienților, precum și o preocupare deosebită pentru siguranța și confortul lor.
Despre echipa Doctor Dejeu
Cu peste 2,000 de intervenții chirurgicale efectuate anual, echipa Doctor Dejeu este, la momentul actual, cea mai căutată echipă de chirurgie bariatrică din România. Formată din medici specialiști și primari, nutriționiști și psihologi, echipa oferă servicii medicale complete, de înaltă calitate, și tratează fiecare pacient cu maximum de profesionalism, de dedicare și de interes, atât înainte de intervenții, cât și o perioadă îndelungată după. Echipa are experiență vastă și în chirurgia bariatrică pediatrică și e singura din România care are drept de utilizare a balonului gastric Allurion. Echipa Doctor Dejeu e prezentă în orașele București, Arad, Oradea și Sibiu, iar din februarie 2023, și în Cluj-Napoca.