IFA 2023: Masina de spalat Samsung ce permite o economie de energie cu 40% mai mare decat cerintele minime ale clasei A si noua pompa de caldura EHS Mono

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Noua mașină de spălat Samsung și pompa de căldura EHS Mono se numără printre electrocasnicele care oferă utilizatorilor o experiență mai prietenoasă cu mediul din punct de vedere energetic și ecologic

București, România – 6 septembrie 2023 – Samsung Electronics a prezentat la IFA 2023 din Berlin, Germania (una dintre cele mai mari expoziții comerciale de produse electronice de consum și aparate comerciale din lume), mașina de spălat clasa A care asigură economii de energie de până la 40% și pompa de căldură EHS Mono. Lansarea mașinii de spălat A-40% și a pompei de căldură EHS Mono demonstrează eforturile Samsung de a promova un stil de viață sustenabil din punct de vedere energetic și ecologic.

Consumatori iau în considerare tot mai mult impactul pe care electrocasnicele îl au asupra mediului, acest aspect influențând deciziile lor de cumpărare. Prin lansarea mașinii de spălat A-40% și a pompei de căldură EHS Mono, Samsung contribuie la satisfacerea nevoilor consumatorilor conștienți de mediu.

,,Aceste modele reprezintă o realizare importantă din punct de vedere tehnologic, în special în privința caracteristicilor inteligente și eficienței energetice pe care le oferă.”, a declarat Junhwa Lee, EVP și sef al echipei de Customer Experience din cadrul diviziei Digital Appliances de la Samsung Electronics.

Mașină de spălat A-40%: pentru eficiență energetică suplimentară

Noua gamă de mașini de spălat Samsung va include de anul viitor modele cu un consum de energie cu până la 40% mai eficient decât cerințele minime ale clasei A. Tehnologiile lor avansate optimizează în mod inteligent performanța de spălare și reduc consumul de energie, oferind în același timp o capacitate de încărcare de 10 kg și design Bespoke. Mașina de spălat A-40% va fi disponibilă pe piețele europene începând cu primul trimestru al anului 2024.

Mașina de spălat va oferi conectivitate SmartThings care poate reduce consumul de energie prin modul AI Energy din SmartThings Energy. Astfel, utilizatorul poate monitoriza cu ușurință consumul de energie zilnic, săptămânal și lunar și să eficientizeze consumul de energie electrică. Pentru ciclurile de spălare care pot funcționa în modul AI Energy, mașina de spălat reușește să spele 3 cicluri in loc de 1 cu același consum de energie electrică.

Mașina de spălat A-40% are AI Wash, însemnând capacități avansate de detectare a tipului de rufe pentru a îmbunătăți performanța de spălare și a minimiza deșeurile. AI Wash detectează greutatea, tipul țesăturii și nivelul de murdărie și optimizează inteligent cantitatea de apă și detergent necesară, ajustând continuu timpii de înmuiere, clătire și centrifugare pentru a obține cele mai bune rezultate, rapid și eficient.

În plus, ciclul Super Speed permite utilizatorilor să-și spele hainele impecabil, reducând în același timp semnificativ timpul de spălare. Ciclul de spălare se încheie în 39 de minute fără niciun compromis în ceea ce privește performanța. Acest lucru se realizează prin Speed Spray încorporat, care accelerează spălarea și clătirea prin jeturi puternice de apă.

Noua pompa EHS MONO: încălzire fiabilă și costuri reduse cu energia

În portofoliul de pompe de căldură, Samsung a adăugat recent EHS Mono care utilizează R290 ca agent frigorific, cu un potențial de încălzire globală (GWP) mult mai mic în comparație cu alți agenți frigorifici.

Noua pompă este capabilă să furnizeze în mod constant apă caldă de până la 75°C pentru încălzirea locuințelor. Acest lucru îl face un înlocuitor adecvat pentru sistemele de încălzire din spațiile rezidențiale mai vechi care au fost anterior dependente de pompele pe gaz.

În plus, această pompă de caldură are un schimbător de căldură mărit, capabil să transfere mai multă căldură simultan în comparație cu o unitate exterioară convențională. Zona sa de transfer de căldură este cu până la 39% mai mare, ceea ce permite să asigure o performanță de încălzire de 100% la temperaturi de până la -10° C.

O altă funcție care poate reduce consumul de energie este modul AI Energy. Prin învățarea modelelor de utilizare ale unui utilizator, acesta ajustează temperatura apei calde menajere (ACM) și oferă utilizatorului același nivel de căldură fără a utiliza atât de multă energie.

Despre Samsung Electronics Ro

mânia

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai recente știri, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom România la news.samsung.com/ro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>