Microsoft lansează astăzi primul raport asupra tendințelor actuale privind munca de la distanță și modul în care oamenii rămân conectați

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În prezent, milioane de oameni din întreaga lume se adaptează lucrului și învățării de la distanță. De la echipe care partajează actualizări privind munca în schimburi, la elevi și profesori care se conectează în siguranță în săli de clasă virtuale și directori generali care conduc sesiuni de Q&A cu mii de angajați, cu toții găsim noi modalități de a ne întâlni, atunci când trebuie să lucrăm și să învățăm separați unii de alții.

Această idee se reflectă în numărul mare de întâlniri care au loc în Microsoft Teams în fiecare zi. Am văzut un nou record de 2.7 miliarde de minute de întâlnire într-o singură zi, cu o creștere de 200% de la 900 de milioane la mijlocul lunii martie. Și pe măsură ce elevii și profesorii apelează la Teams pentru a învăța de la distanță, există 183.000 de instituții educaționale care folosesc Teams for Education în 175 de țări.

Pentru a analiza tendințele în schimbare ale lucrului și învățării de la distanță, Microsoft lansează astăzi primul raport din noul Work Trend Index.  Acest raport explorează modul în care oamenii învață să se conecteze ca echipă atunci când trebuie să lucreze separat, cu scopul de a ajuta clienții companiei să învețe din aspectele pozitive și să le aplice în activitățile viitoare.

Despre Microsoft Graph

Pe măsură ce lumea lucrează în Microsoft 365, caută folosind browser-ul Bing și se conectează pe LinkedIn, creează miliarde de semnale – cum ar fi e-mailuri, întâlniri, căutări și postări – care formează Microsoft Graph, unul dintre cele mai mari grafice ale interacțiunilor umane la locul de muncă. Tendințele acestor date oferă o viziune unică asupra modelelor de productivitate ale lumii.

Microsoft ia în serios confidențialitatea. Nu folosim date cu caracter personal, date de identificare ale organizației sau conținut al clienților pentru a produce rapoarte. Scopul nostru este să descoperim și să împărtășim tendințe referitoare la locul de muncă în semnalele de date agregate din Microsoft Graph.

Principalele concluzii ale raportului

Oamenii se conectează prin video

Cercetători precum Dr. Fiona Kerr au arătat că legătura fizică și contactul vizual cu un alt om crește nivelul de dopamină și scade cortizolul, hormonul stresului. Cercetările ei arată că poți chiar să calmezi fizic pe cineva pur și simplu privindu-l în ochi. Așadar, având în vedere că oamenii lucrează de la distanță, nu este de mirare că folosesc serviciul video în întâlnirile Teams de două ori mai mult decât înainte ca mulți dintre noi să înceapă să lucreze full-time de acasă. Am observat că apelurile video totale din Teams cresc cu peste 1.000% în luna martie. 

Când am analizat țările cu cei mai activi utilizatori din Teams, am văzut că cei din Norvegia și Olanda folosesc cel mai mult serviciul video, aproximativ 60% din apeluri fiind în acest format. Australienii folosesc video la întâlniri în 57% din cazuri, italienii 53%, Chile 52%, Elveția 51% și Spania 49%. Între timp, în Marea Britanie, Canada și Suedia serviciul video este folosit în 47% din situații, iar în Mexic și S.U.A în proporție de 41% respectiv 38%.

Cine folosește video cel mai puțin? Oamenii din India folosesc video doar în 22% din situații, urmați îndeaproape de Singapore cu 26%, Africa de Sud cu 36%, Franța cu 37% și Japonia cu 39%. Utilizarea video limitată în unele regiuni poate fi atribuită în parte unui acces mai redus la dispozitive și internet stabil.

De exemplu, cel de-al doilea spital afiliat al Universității Medicale Wenzhou, cel mai mare spital din Wenzhou, China, a implementat Microsoft Teams pentru a permite personalului medical din secția de carantină a spitalului să comunice cu personalul care nu este în carantină, permițând coordonarea sigură a îngrijirii pacienților, garantând sănătatea și siguranța angajaților.

Deși nu există un înlocuitor adevărat pentru colaborarea față în față, lucrăm mai mult ca niciodată la inovații care să reducă punctele slabe, să crească conexiunea umană și să facă munca puțin mai distractivă.

  • Fundalurile personalizate care permit utilizatorilor să înlocuiască fundalul la întâlnirile Teams cu un home office nou și luminos, de exemplu, sunt acum disponibile în Teams. Această funcție se bazează pe estomparea fundalului, care folosește AI pentru a estompa mediul din spate. În viitor, va exista și posibilitatea ca utilizatorii să își încarce propriile imagini personalizate.
  • Pentru a face apelurile video mai incluzive, funcția de ridicare a mâinii,pe care compania a anunțat-o luna trecută, se lansează luna aceasta la nivel global. Aceasta permite participanților la întâlnire să indice că au ceva de spus, făcând clic pe o pictogramă cu ridicarea mâinii din bara de control a întâlnirii.
  • În cursul acestui an, se va introduce și opțiunea de suprimare a zgomotului în timp real, care folosește AI pentru a reduce zgomotul de fond cum ar fi tastarea zgomotoasă sau lătratul unui câine în timpul ședințelor Teams.

Oamenii folosesc funcția video pentru a se conecta în moduri noi

Pe măsură ce companiile se adaptează lucrului full-time de la distanță, mai mulți lideri folosesc ședințe virtuale deschise pentru a conecta angajații pe scară largă. Conferințele și evenimentele mari se mută și ele online. De asemenea, vedem că mai multe persoane beneficiază de posibilitatea de a înregistra întâlniri Teams – cum ar fi un profesor care înregistrează o lecție pentru elevi sau un angajat care înregistrează o întâlnire pentru un coleg.

Microsoft Stream este serviciul prin care se realizează evenimente live și se înregistrează întâlnirile în Teams. Ca rezultat al evenimentelor mutate online de clienți, numărul videoclipurilor săptămânale Stream din Teams a crescut de peste cinci ori în ultima lună, cu sute de ore video încărcate pe minut.

Nuance, companie care folosește AI pentru a rezolva unele dintre cele mai dificile probleme din lume în domeniul sănătății, serviciilor financiare, telecomunicațiilor, guvernului și comerțului cu amănuntul, și-a mutat conferința globală de cercetare și dezvoltare – planificată să aibă loc la Montreal – în mediul virtual în doar câteva zile. Organizatorii au conectat sute de participanți cu un canal Teams și o agendă PDF care îi conectau la fiecare sesiune de evenimente Teams. Anul trecut, Nuance a cheltuit aproximativ 700.000 de dolari pentru această conferință, iar anul acesta costul a fost aproape de zero, cu impact zero din punct de vedere al emisiilor de carbon cauzate de călătoriile globale.

Oamenii adoptă un program de lucru mai flexibil

Productivitatea este diferită pentru toată lumea. Unii sunt mai productivi dimineața, în timp ce alții sunt mai creativi și concentrați seara. Datele noastre arată că o zi de muncă mai flexibilă le permite oamenilor să lucreze atunci când este cel mai bine pentru ei.

În perioada 1 – 31 martie, durata medie între prima utilizare Teams de către o persoană și ultima utilizare Teams în fiecare zi a crescut cu peste o oră. Aceste date nu înseamnă neapărat că oamenii lucrează mai multe ore pe zi, ci mai degrabă că își împart ziua într-un mod care funcționează pentru productivitatea personală sau face loc obligațiilor din viața personală.

Țările și industriile cele mai afectate apelează la dispozitive mobile pentru a se conecta cu echipele lor

Pe măsură ce organizațiile își continuă activitatea, am observat o creștere considerabilă a utilizării Teams pe dispozitive mobile. Numărul săptămânal al utilizatorilor Teams de pe dispozitive mobile a crescut cu peste 300% de la începutul lunii februarie până la 31 martie. Unele dintre cele mai mari creșteri au fost în cazul clienților din industriile cele mai afectate de focar. Cu 183.000 de instituții educaționale din 175 de țări care folosesc Teams for Education, am observat creșteri mari ale utilizării Teams pe dispozitive mobile în rândul clienților din învățământul superior și învățământul primar și secundar (K-12). De asemenea, am observat o creștere notabilă la clienții din industriile legate de sectorul public.

Un exemplu de școală care a trecut la învățarea de la distanță este Universitatea Durham din nord-estul Angliei. Cursurile trebuiau să se mute online și personalul trebuia să funcționeze de la distanță, astfel încât universitatea să poată continua să își deservească studenții, cadrele universitare și serviciile profesionale în timpul focarului. Pentru a răspunde eficient la criza în curs de desfășurare, Universitatea Durham a extins utilizarea Microsoft Teams adăugând la setul său de învățare online, posibilitatea colaborării în siguranță și de la distanță, folosind dispozitivul care funcționează cel mai bine pentru studenții și personalul său.

Acest moment va schimba modul în care lucrăm și ne conectăm între noi pentru totdeauna

Tendințele datelor și conversațiilor cu clienții companiei arată că lumea realizează că ne putem conecta eficient de la distanță într-un mod pe care nu l-am crezut niciodată posibil. De exemplu, în ciuda faptului că unii angajați se întorc la muncă, există încă de două ori mai mulți utilizatori Teams noi în fiecare zi în China în comparație cu sfârșitul lunii ianuarie. Numărul de utilizatori Teams activi zilnic în China continuă să crească săptămână de săptămână.

Putem învăța multe de la clienții care arată că este posibil să își continue operațiunile în timp ce sunt nevoiți să lucreze separat. De exemplu, Mercy Housing, o organizație non-profit și una dintre cele mai mari organizații de construcții de locuințe la prețuri accesibile din S.U.A., a folosit Microsoft Teams și Microsoft Azure pentru a permite angajaților să lucreze de la distanță. „Pe măsură ce am trecut la lucrul de la distanță peste noapte, ca răspuns la această situație legată de COVID 19, Office 365 și Teams au fost platformele-cheie pe care ne bazăm pentru a ne asigura că cei 42.000 de rezidenți vulnerabili pot rămâne în casele lor”, a declarat Gunnar Tande, CIO si Senior VP, Mercy Housing Technology.

Chiar și în fața pandemiei COVID-19, The Salvation Army continuă eforturile de a răspunde nevoilor celor pe care îi deservesc, incluzând adăpostirea celor fără locuințe și hrănirea celor flămânzi. Tim Schaal, Information Technology Director, The Salvation Army United States Western Territory, a menționat că, în ciuda tranziției rapide către munca de la distanță pentru mii de angajați, „Microsoft Teams ne-a permis să continuăm să oferim asistență în orașele mari și mici, în toate cele 13 state vestice“.

Suntem bucuroși să vedem că tehnologia Microsoft ajută aceste organizații să își continue activitatea. Deși modul în care lucrăm s-a schimbat, clienții noștri ne arată în fiecare zi că dorința noastră de a ne conecta unii cu alții este mai puternică decât circumstanțele care ne țin la distanță. Și într-un moment ca acesta, când toți ne adaptăm la un nou normal, e mai important ca niciodată să ajutăm oamenii să rămână conectați și să menținem mai multe organizații în funcțiune cu instrumente sigure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>