Noutăți în HUAWEI AppGallery: Huawei dezvăluie o nouă campanie, realizată în parteneriat cu 7card, unul dintre cele mai noi nume din magazinul virtual

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 11 noiembrie 2020 – Huawei Consumer Business Group România dezvăluie o nouă campanie inedită pentru utilizatorii HUAWEI AppGallery, lansată în parteneriat cu 7card. Aplicația care le oferă beneficii importante utilizatorilor care dețin un abonament 7card este prezentă în magazinul virtual din data de 15 octombrie. Ca o continuare a parteneriatului, cele două companii anunță lansarea unei campanii speciale în următoarea perioadă.

Aplicația 7card integrează cele mai noi tehnologii din portofoliul Huawei Mobile Sercives și respectă toate criteriile de securitate și de conformitate cu toate standardele internaționale și locale. Astfel, în momentul în care o accesează, utilizatorii se bucură de o experiență plăcută, rapidă și sigură. În plus, aplicația le oferă acces la beneficiile importante disponibile prin intermediul abonamentului 7card oriunde și oricând.

Utilizatorii Huawei și-au dorit ca aplicația 7card să fie disponibilă pe dispozitivele lor, iar noi am făcut toate demersurile necesare pentru a lista această aplicație importantă în HUAWEI AppGallery. Faptul că aplicația s-a bucurat de un număr mare de descărcări a condus la următorul pas, acela de a lansa o campanie specială alături de noul nostru partener, sub forma unei tombole cu premii atractive.”, declară Ciprian Mirea, Director of Ecosystem și Head of Trade Marketing, Huawei Consumer Business Group România.

Campania se va desfășura în perioada 11 noiembrie – 23 noiembrie, iar participanții vor avea șansa de a câștiga un telefon sau o tabletă din portofoliul Huawei. Pe lângă aceste premii principale, Huawei și 7card au pregătit o serie de surprize pentru toți participanții la tombolă.

Dintotdeauna am vrut ca 7card să fie un serviciu accesibil și am ajuns lideri de piață venind cât mai aproape de nevoia de mișcare a angajaților companiilor din România. Ne bucurăm să extindem acum accesul către utilizatorii tuturor tipurilor de smartphone-uri Huawei. E un pas firesc pe care să îl facem, aliniat cu viziunea noastră de a facilita accesul cât mai multor români la sport, în săli, dar și online. În prezent, aproape 15.000 de utilizatori Huawei folosesc 7card și sperăm ca tot mai mulți să se bucure de el.”, declară Andrei Crețu, Fondator 7card.

Pentru a intra în concurs, utilizatorii trebuie să dețină un abonament 7card activ (7card Full sau 7card @Home) și să introducă datele personale în formularul de concurs. Cei care îndeplinesc aceste condiții se înscriu automat în tombolă. Tragerea la sorți va avea loc în zilele de 16 noiembrie, respectiv 23 noiembrie. În plus, utilizatorii de telefoane mobile Huawei se pot înscrie în perioada 11 noiembrie – 23 noiembrie pe formularul dedicat acestora de pe pagina campaniei pentru a primi 2 săptămâni gratuite de abonament 7card @Home.

Pentru mai multe detalii, accesați: www.7card.ro/premiihuawei.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre HUAWEI AppGallery

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

Huawei AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

Huawei AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în Huawei AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în Huawei AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. Huawei AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>