Se lansează Samsung Music Galaxy Thursday pentru iubitorii de muzică din toată Europa

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • Creat împreunăcu Universal Music Group, proiectul Samsung Music Galaxy Thursday va aduce conținut nou în fiecare joi, incluzând noi melodii, interviuri cu artiști, imagini din culise și concerte restrânse

[București] – 12 martie 2021 – Samsung Electronics Co. Ltd., a dezvăluit astăzi lansarea Samsung Music Galaxy Thursday, cel mai nou proiect din portofoliul muzical, care le permite utilizatorilor să afle informații noi chiar înainte de New Music Friday, ziua oficială a industriei muzicale pentru lansarea celor mai noi melodii. Odată cu lansarea conținutului exclusiv în fiecare joi, iubitorii de muzică vor avea acces gratuit la interviuri în exclusivitate cu artiști, performance-uri restrânse și imagini din culise. Samsung Music Galaxy Thursday va crea practic un nou ritual pentru utilizatori, pe principiul „fii primul care află cele mai noi informații”, aceștia având posibilitatea să descopere cei mai noi artiști, să exploreze genuri muzicale noi și să descoperi melodii din Europa, dar și din restul lumii.

NataliaLacunza2_PhotoCreditJorgeRico

Creat în colaborare cu Universal Music Group (UMG), cea mai importantă companie mondială de muzică și divertisment, Samsung Music Galaxy Thursday va oferi o perspectivă și un acces fără precedent la muzica și lumea creativă a artiștilor UMG de pe glob.

Pregătiți-vă pentru lansare

Cel care a dat startul Samsung Music Galaxy Thursday este cântărețul și compozitorul britanic YUNGBLUD. Punând laolaltă elemente pop, rock și trap, YUNGBLUD redefinește convențiile muzicale, în timp ce reușește să rămână autentic și să aibă o implicare socială, abordând subiecte precum politica, sănătatea mintală și sexualitatea.

Proiectul a fost dezvăluit în exclusivitate din faimoasa locație Troubadour din Los Angeles, odată cu aniversarea de un an a emisiunii YUNGBLUD de pe YouTube, difuzată în direct de la ora 22:00 pe 11 martie. YUNGBLUD a prezentat spectatorilor Samsung Music Galaxy Thursday un performance intim al renumitului artist canadian emergent Renforshort.

Împărtășind entuziasmul și sprijinul pentru noul program de muzică lansat de Samsung care are ca scop să pună în evidență talentele emergente din industrie, YUNGBLUD a precizat: „Sunt atât de încântat să colaborez cu Samsung pe această idee cool de prezentare a noilor artiști din industrie. Cred că #SamsungMGT este o idee foarte tare și abia aștept să întâlnesc toți artiștii pe care urmează să-i prezinte în viitor. Să dăm volumul mai tare! ”

Descrisă de publicația Wonderland ca „interpreta tânără care a pus bazele sunetului bubble-gum grunge”, Renforshort, artista de 18 ani, a interpretat o versiune exclusivă a single-ului ei „I drive me mad”. Ea a precizat că: „Sunt atât de recunoscătoare pentru YUNGBLUD și Samsung pentru că m-au inclus în spectacolul YUNGBLUD și Samsung Galaxy Music Thursday! După cum știm cu toții, din cauza circumstanțelor foarte ciudate în care ne aflăm mulți artiști nu au avut ocazia să cânte și sunt atât de fericită că reușesc să fac asta și să aduc muzica mea fanilor din Europa și din lume! Sper că oamenii se distrează pe muzica mea și le place ceea ce aud! ”

Artiști noi în fiecare săptămână

Săptămânal, în fiecare joi, vor fi prezenți noi artiști emergenți la Samsung Music Galaxy Thursday care vor oferi în exclusivitate celor mai noi single-uri, dar și detalii despre procesul lor creativ, împărtășind cu ascultătorii secrete din spatele melodiilor lor.

În următoarele săptămâni, fanii vor avea ocazia să o descopere pe artista spaniolă indie-pop Natalia Lacunza, precum și pe cea mai nouă revelație a muzicii urbane italiene, Madame, alături de alți artiști, inclusiv din România, și alte câteva surprize.

Aflați mai multe despre muzica pe care o ascultați

Samsung Music Galaxy Thursday nu numai că va aduce muzică nouă, dar va oferi experiențe personalizate și va da acces fanilor la conținut exclusiv, cum ar fi interviuri cu artiști, performance-uri speciale, imagini din culise, povești cu implicare socială, videoclipuri, versuri și playlist-uri. Astfel, le oferă iubitorilor de muzică o perspectivă mai puțin întâlnită asupra melodiilor preferate, și le permite să se apropie de artiștii lor preferați, explorând și descoperind noi talente în același timp.

Descoperiți muzica oriunde doriți

Samsung Galaxy Music Thursday oferă utilizatorilor șansa de a intra în contact artiștii preferați și de a descoperi noi artiști pe canalele sociale pe care le folosesc. Conținutul pentru Samsung Music Galaxy Thursday va fi lansat gratuit pe conturile Samsung, dar și pe canalele rețelelor de socializare ale fiecărui artist, inclusiv Facebook, Instagram și TikTok.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>