Legea 5G, la un pas de a fi adoptată în lipsa unor criterii tehnice obiective

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Proiectul de lege privind infrastructurile informatice și de interes national și condițiile implementării rețelelor 5G aşteaptă un vot final la Senat, după ce Camera Deputaților a aprobat documentul fără amendamente, în forma redactată de guvern.

Așa cum au subliniat experții și autoritățile, nu există standarde definite (de ex. 3GPP, NESAS, set de instrumente 5G). Din punct de vedere al procedurii, directiva TRIS nu a fost urmată. Singurul ministru care a menționat despre notificare a fost Claudiu Năsui, care a cerut amânarea discutării Legii 5G în Parlament după ce Camera Deputaților a aprobat dezbaterea acesteia în procedură de urgență. Motivul invocat este că Guvernul nu ar fi respectat toţi paşii procedurali, înainte de trimiterea în Legislativ.

Există și precedente referitoare la nerespectarea Directivei TRIS, când, în cazuri similare, în Grecia și Ungaria au fost aplicate sancțiuni.

Germania a adoptat, la rândul ei, de curând legea 5G, un proiect complex, de peste 100 de pagini, după mai bine de 4 luni de dezbatere susținută cu industria de profil. Varianta germană a legii include numeroase detalii tehnice care să ofere un cadru adecvat de implementare și să susțină piața locală de telecomunicații.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. In cazul omiterii notificării, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

În continuare există plângeri cu privire la versiunea actuală a legii, la aplicabilitatea și consecințele acesteia. Directiva UE nu este luată în considerare, există o problemă a definițiilor și numai specialistul trebuie să clarifice acest lucru, nu sunt disponibile studii de impact, interesul politic este depășit. Operatorii au completat că dacă se va adopta legea, vor fi nevoiți să investească în înlocuirea tehnologiilor vechi și nu în 5G, iar această acțiune va duce la o creștere a tarifelor.

La un pas de a fi adoptată, Legea 5G în continuare nu respectă observații critice aduse de autorități, cu privire la aspecte esențiale precum ar fi lipsa unor criterii tehnice obiective și lipsa unor clasificări adecvate a componentelor rețelei în active critice și non-critice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>