- Cresc investitiile in programe de sanatate mintala adresate angajatilor
- Accentul va fi pus pe ablitati mai degraba, decat pe roluri
- Cresc investitiile in tehnologia pentru monitorizarea productivitatii
- Inteligenta artificiala va automatiza joburile de baza, repetitive
Bucuresti, 28 ianuarie 2022 – In contextul unei evolutii favorabile a pandemiei de Covid-19, principala tendinta care va domina piata muncii in 2022 nu va mai fi munca de acasa, ci munca hibrida, un mix intre lucrul de acasa sau din alta locatie si cel de la birou. Tabloul tendintelor de anul acesta este completat de o accelerare a inteligentei artificiale, integrarea programelor de sanatate mintala in randul angajatilor, accentul pus pe abilitati si nu pe roluri, dar si monitorizarea productivitatii la locul de munca.
In acest context, principala provocare a companiilor in 2022 va fi sa gaseasca un echilibru intre asteptarile angajatilor din ce in ce mai mari cu privire la un program de lucru flexibil chiar si de acasa, mentinerea unei culturi organizationale solide si lucrul in echipa, releva o analiza la inceput de an a companiei de solutii de resurse umane K2S – Key 2 Success.
In Romania, studiile arata ca circa 18,4% dintre angajati au inceput sa lucreze de acasa ca urmare a pandemiei de COVID-19 in timp ce media europeana a celor care au inceput sa lucreze de la distanta ca urmare a pandemiei este de 36,8%. La nivel global, cifrele arata ca 70% dintre angajati isi doresc sa aiba in continuare acces la optiuni flexibile de lucru de la distanta si 65% dintre acestia spun ca isi doresc sa lucreze mai des alaturi de colegii lor.
Forumul Economic Mondial previzioneaza ca inteligenta artificiala si automatizarea vor duce la crearea a 97 de milioane de noi locuri de munca pana in 2025. Inteligenta artificiala va fi folosita in primul rand pentru a automatiza o serie de activitati repetitive, pentru a le permite angajatilor sa se concentreze asupra unor activitati care necesita o munca mai complexa, ce necesita creativitate, sau inteligenta emotionala. Unele exemple includ avocatii care vor folosi tehnologia pentru a reduce timpul petrecut in revizuirea istoricelor de caz pentru a gasi precedente. Totodata, medicii vor avea capacitati de viziune computerizata pentru a analiza dosarele medicale si prin care ulterior sa poata sa puna un diagnostic pacientilor.
De asemenea angajatorii incep sa inteleaga importanta critica a integrarii strategiilor de sanatate si bunastare a angajatilor, inclusiv sanatatea mintala, in obiectivele companiilor, cautand sa reinventeze definitia bunastarii la locul de munca.
Din perspectiva angajatului, concentrarea pe dezvoltarea abilitatilor, mai degraba decat pe dezvoltarea unui rol, il va pozitiona mai bine pe piata muncii, pentru a-si valorifica ulterior noile oportunitati de cariera. Aceasta schimbare a focalizarii de la roluri la competente va fi o tendinta cheie atat pentru organizatii, cat si pentru angajati in 2022, apreciaza specialistii K2S – Key 2 Success.
Infiintata in anul 2009, K2S – Key 2 Success este singura companie de solutii de resurse umane care ofera integrat tot spectrul de servicii strategice adapate nevoilor actuale ale companiilor: recrutare si retentie pentru nivelurile de senior si middle management sau roluri operationale si de specialisti, dezvoltare si transformare organizationala, consultanta privind cultura organizationala sau outplacement si, inclusiv, servicii de mental health support, wellbeing sau coaching.