JAGEX PARTNERS ANUNȚĂ O NOUĂ COLABOARE CU OUTLIER GAMES PRIVIND PUBLICAREA JOCULUI ”THIS MEANS WARP”

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Jagex sprijină lansarea primului joc dezvoltat de Outlier Games

Jocul roguelike este al treilea proiect publicat de divizia de parteneriat cu firme terțe al dezvoltatorilor jocului RuneScape, după ”Space Punks” și Melvor Idle”

București, 3 februarie 2022  Jagex, unul dintre cei mai populari dezvoltatori și publisheri de jocuri captivante bazate pe comunități pasionate, a anunțat semnarea unui parteneriat cu dezvoltatorul indie irlandezo-canadian, Outlier Game, privind publicarea primului joc dezvoltat de studio. This Means Warp, este un joc video care combină genul roguelike cu management-ul de nave spațiale, fiind planificat să fie lansat pe 17 martie 2022 pentru PC pe platforma Steam Early Access.

Conceput cu un accent deosebit pus pe multiplayer și pe rejucabilitate, This Means Warp încurajează jucătorii să coopereze și să gândească tactic pentru a face față hecticelor bătălii spațiale, desfășurate în timp real. Adoptarea unor tactici iscusite va fi necesară pentru a ghida nava spațială prin universul ostil generat procedural. Inspirat de alte jocuri roguelike precum FTL, dar și jocuri de petrecere ca seria OvercookedThis Means Warp îi provoacă pe jucători să controleze diferiți membri ai echipajului de pe nava spațială. Rolurile variază de la mânuirea sistemelor de țintire până la efectuarea reparațiilor necesare, jucătorii trebuind să colaboreze pentru a face față pericolelor ce se ascund în spațiul cosmic neiertător.

This Means Warp este primul joc dezvoltat de Outlier Games, un studio independent înființat de Paul Froggatt și de Matt Rathbun în 2018, cu sedii în Dublin, Irlanda și Toronto, Canada. Este totodată al treilea joc publicat de Jagex Partners, divizia de publishing a dezvoltatorului britanic, de numele căruia se leagă franciza RuneScape. Jagex Partners va contribui cu resurse adiționale, suport de marketing și cu expertiza sa considerabilă în domeniul publicării atât pentru lansarea This Means Warp, cât și pe toată durata ciclului de viață comercial a jocului.

Directorul tehnic și co-fondatorul Outlier Games, Paul Froggatt a declarat: “Suntem încântați să colaborăm cu Jagex Partners pentru lansarea This Means Warp. Nivelul de suport pe care am reușit să-l obținem în această perioadă premergătoare fazei Early Access este cu adevărat impresionant, nu doar din punct de vedere al expertizei aduse de Jagex, dar și din privința planurilor de viitor pe care am putut să le construim împreună atât pentru This Means Warp, cât și pentru compania noastră, Outlier Games. Pe durata întregului proces Jagex a dat dovadă de profesionalism și suntem entuziasmați că continuăm împreună.”

Phil Mansell, CEO-ul Jagex a adăugat: “Încă de la primul contact cu Outlier Games am fost extrem de impresionați de ceea ce au reușit să dezvolte în This Means Warp. Jocul combină unele dintre cele mai bune elemente ale jocurilor roguelike cu distracția oferită de jocurile de petrecere, încurajând cooperarea între jucători și având totodată un grad ridicat de rejucabilitate. Însă ce ne-a atras cel mai mult a fost nivelul ridicat de implicare al Outlier cu întreaga lor comunitate pe durata fiecărei faze de dezvoltare, feedback-ul jucătorilor având un rol important asupra felului în care este construit jocul. Din postura de publisher este o adevărată plăcere să descoperim un joc, care rezonează atât de bine cu o audiență atât de numeroasă și care prezintă o oportunitate comercială pe termen lung. Suntem încântați să putem sprijini lansarea This Means Warp, dar și evoluția Outlier Games.”

Pentru mai multe detalii despre This Means Warp vizitați pagina oficială de Steam, unde cei interesați pot încerca versiunea demo a jocului înainte să intre în Steam Early Access pe 17 martie 2022.

Pentru mai multe ionformații ne puteți contacta la adresa de email jagex@fiveinaboat.com

Despre Jagex: Unul dintre liderii jocurilor de PC bazate pe comunitatea formată în jurul lor, Jagex este cunoscut în special pentru MMORPG-ul, RuneScape, franciză care a atras aproape 300 milioane de jucători și a generat venituri totale de peste 1 miliard de dolari. În prezent franciza RuneScape s-a extiuns dincolo de operațiile de tip live game, evoluând în jocuri care conectează și inspiră milioane de jucători, oferind conținut și experiențe atât în lumea de joc, cât și în afara ei. Atât RuneScape, cât și Old School RuneScape, pe PC și pe mobile, oferă lumi aflate în continuă evoluție, cu activități și dezvoltare inspirate de feedback-ul venit din partea comunității. Astfel, jucătorii au un cuvânt de spus despre cum se dezvoltă fiecare joc. Firma își extinde portofoliul prin Jagex Partners cu francize noi care reprezintă viitorul jocurilor live. Jagex are peste 450 de angajați la sediul său din Cambridge. Pentru mai multe informații despre Jagex vizitați www.jagex.com

Despre Outlier Games: Cu sedii în Dublin, Irlanda și Toronto, Canada, Outlier este un dezvoltator independent specializat în jocuri video multiplayer care pun un mare accent pe comunitatea din jurul lor. Înființat în 2018 de antreprenori cu experiență vastă din domeniul tehnologiei și a divertismentului, Outlier dezvoltă experiențe strategice, rejucabile pentru gamerii pasionați. Pentru mai multe detalii despre Outlier vizitați www.outlier.games

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>