Nevoi si previziuni ale viitorului in Educatia pentru Stiinta – Lansarea seriei ”Cafeneaua Educatiei pentru Stiinta”

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Liceul Teoretic” Dr. Mioara Mincu” si Scoala Postliceala Sanitara ”Carol Davila” a organizat joi, 10 Februarie 2022, conferinta Educatie pentru Stiinta – Investim in educatia pentru viitor. Evenimentul a marcat in primul rand Ziua Fundatiei Umaniste ”Dr. Mioara Mincu”, precum si ziua de nastere a doamnei Dr. Mioara Mincu, un pionier in educatia pentru sanatate si un sustinator al stiintei. La eveniment au participat peste 80 de profesori de stiinte ale naturii (Chimie, Fizica si Biologie), precum si directori ai liceelor bucurestene. Au fost prezenti la eveniment si doamna Inspector pentru Invatamant Particular prof. Gianina Georgescu, domnul inspector pentru managementul resurselor umane prof. Mihai Melita si domnul inspector scolar de biologie prof. Croitoru Alexandru. Evenimentul a fost organizat in parteneriat cu Revista Stiinta si Tehnica, si cu sprijinul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti. Temele dezbatute au vizat necesitatea prioritizarii educatiei STEM si propunerea unor solutii de colaborare in vederea cresterii motivatiei elevilor pentru invatarea stiintelor.

Screenshot 2022-02-11 160237

Educatia nu se face intr-o logica matematica, ci dintr-un spirit altruist. Suntem o rasa sociala si dragostea vine din altruism”, a spus Presedintele Fundatiei Umaniste Dr. Mioara Mincu, Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu, care a deschis evenimentul cu expozeul despre educatie intitulat «Locul comun al celor mai iubiti dintre pamanteni». Pornind de la definirea omului ca fiinta inteligenta adaptabila la mediu, educabila, Alexandru Mincu a identificat in educatie trei componente esentiale: DragosteaCredinta si Increderea. ”Educatia, prin care intelegem adaptarea la mediu de catre un sistem inteligent, este dragoste. Intelegem dragostea si prin acceptiunea de credinta, iar aceasta din urma, in sensul ei cel mai larg. Cand spun « eu cred », matematicienii pot spune « este o notiune legata de probabilitate sau de posibilitate ». Noi, prin expresia « cred in educatie » sustinem ca suntem indragostiti de aceasta. Dragostea implica incredere in educatie si in viitor. Increderea confera educatiei o dimensiune a viitorului”, arata Alexandru Mincu.

Tema abordata a avut in vedere viziunea educatiei si scopul acesteia privit pe termen lung. In adaptarea la mediu valoarea noastra este valoarea celor cu care ne-am intalnit: oamenii, cartile, parintii, profesorii, intamplarile si emotiile pe care le avem de-a lungul vietii. Cadrele didactice si scoala au rolul pe care volanta il indeplineste in functionarea unui motor mecanic, prin care imping schimbarea omului in niste directii pe care noi le consideram vizionare, in sensul in care se indreapta civilizatia. Profesorii sunt membri intr-un sistem de educatie care impinge omul catre directiile pe care noi le consideram vizionare in sensul in care se indreapta civilizatia. Omul este rezultatul profesorilor sai, iar scoala se defineste ca viziune plus rezultate. Urmand o directie, urmand un tel, scoala sustine aceste obiective numai prin rezultatele sale.

Previziuni ale viitorului in educatie

Vor mai exista manuale in viitor? Profesorul si jurnalistul Alexandru Mironov afirma ca profesorii trebuie sa se imprieteneasca cu youtube-ul, care va inlocui prin video vechile manuale, iar profesorii trebuie sa aiba in vedere noile metode de tipul profesor-vlogger – care influenteaza generatiile pe intermediul canalului Youtube sau al retelelor sociale la care tinerii sunt mult mai receptivi. Tema sustinuta in cadrul evenimentului de Dl. Alexandru Mironov a fost ”Stiintele in era comunicarii. Sunt adolescentii de azi pregatiti pentru meseriile viitorului? Cum se va configura piata muncii in urmatorii 10-15-30 de ani?”. La inceputul discursului dl. Mironov a prezentat situatia actuala a fortei de munca din sistemul educational la nivel global: „20% din forta de munca a pamantului sunt dascali”, practic un om din 5 este dascal, iar „din acesti 20% – 70% sunt profesori”.

In prezentarea proiectelor sale, dl. Mironov remarca capacitatea elevilor de invatare, respectiv daca „la 10 dimineata ii vorbesti copilului despre stele sau despre genetica, copilul vine si te asculta”. In continuarea discursului sau subliniaza ca oamenii se nasc cu o gena a masinii, iar faptul ca ii trecem pe toti prin aceeasi ”masina de tocat”, respectiv sistemul educational curent, aceasta poate innabusi in ei acea dorinta. Adresand intrebarea: „cum se schimba educatia din cauza faptului ca suntem inconjurati de inteligenta artificiala, mediul IT si electronice?” De fapt, incetul cu incetul ne unim cu mediul inconjurator. Iar astfel, l-a mentionat pe Hans Rosling care a teoretizat faptul ca traim in cea mai buna varianta a lumii. Conform datelor prezentate, alfabetizarea planetei in 2000 era de 82% pe intregul glob, iar 8 ani mai tarziu alfabetizarea trecuse de 90%. Inca din 2021, toate lucrarile stiintifice europene sunt deschise publicului larg. Apoi a trecut in revista o serie de previziuni ale viitorului:

  • 2022: toti elevii au acces la VR (realitate virtuala);
  • 2024: se extinde semnificativ accesul la educatia online;
  • 2030: creierul omenesc va fi conectat la cloud, profesorii vor avea de indrumat 10-12 elevi.
  • 2035: microbi artificiali vor aduce informatia direct in creier.
  • 2036-2038: dispar clasele clasice, dispar examenele de orice fel. Un nou model al educatiei va deveni omniprezent pentru fiecare cetatean.
  • 2050: dispare invatarea scrisului si cititului care devin informatii transmise neuronal.
  • Peste toate acestea evolutia populatiei pe globul pamantesc se estimeaza ca va ajunge in 2070 la 14 miliarde.

Consilierea te ajuta sa descoperi la ce esti bun si are beneficii sistemice

Psihologul Dragos Iliescu a subliniat importanta rolului consilierii si orientarii elevilor catre o cariera potrivita, specificand ca aceasta orientare este tot mai eficienta pe masura ce incepe de la varste mai fragede. ”Copiii care trec prin consiliere si care sunt ajutati sa ia decizii mai adecvate cu interesele si abilitatile lui si potentialul lor de dezvoltare, ajung ca la un anumit moment al carierei lor sa fie mai performanti decat copiii care nu au beneficiat de acest proces. Decizia de cariera provoaca efecte atat individuale cat si comunitare. Pe de o parte genereaza performanta, dar si satifactia alegerii. Sunt decizii stabile, care te conduc la satisfactii si performanta”, a declarat Dragos Iliescu, Profesor al Facultati de Psihologie si Stiintele Educatiei si actualul presedinte al APIO (Asociatia de Psihologie Industriala si Organizationala), subliniind faptul ca prin relatiile de consiliere se dezvolta anumite componente psihologice, numite si deprinderi pentru secolul 21, cum ar fi metacognitia sau literatia informationala. Metacognitia este cel mai important predictor al performantei academice, profesionale. Literatia informationala este o alta capacitate esentiala astazi, care nu se invata in scoala, dar este extrem de importanta nu doar profesional, cat si in viata de zi cu zi.

Performanta profesionala are la baza cunostintele profesionale si judecata profesionala, iar acestea conduc si la luarea unor decizii in cadrul profesiei. Gandirea critica este cea care ajuta in luarea unor decizii corecte. Fara gandire critica vom accepta primirea unor fake news-uri aflate alaturi de alte informatii la doar un click distanta”, a mai spus Dragos Iliescu.

Pentru a face o predictie este nevoie de o evaluare, testare care sa genereze informatii pe care sa se bazeze consilierea. Alaturi de psihologi, specialisti in consilierea scolara, acest rol de consiliere este important sa fie asumat de toti profesorii. Este nevoie ca profesorul de scoala sa fie competent in toate domeniile si trebuie sa aiba datoria unei formarii complete si vaste. ”Consilierea te ajuta sa descoperi la ce esti bun si are beneficii sistemice. Ne ajuta sa avem o populatie mai multumita, mai fericita”, a concluzionat Dragos Iliescu. Capacitatea de a functiona in stiinte este importanta, in general, in orice profesie, astfel tinerii pot deveni mai buni profesionisti in orice domeniu.

Profesorii care inspira

Jurnalista Corina Negrea este de parere ca se cere o pregatire inca din scoala, din liceu pentru jurnalismul despre stiinta: ”Gandirea critica se invata: cauti informatia din mai multe surse, iar acest lucru odata invatat in scoala va duce la o decizie mai corecta. Comunicarea pentru stiinta in scoala se poate face usor atunci cand elevii sunt atrasi prin proiecte sa experimenteze, apoi sa scrie despre stiinta, prin care reusesc sa comunice catre colegi. Ei sunt mult mai deschisi sa afle, sa invete astfelimpartasind.

De ce este importanta scoala? Pentru ca profesorii pot schimba cursul vietii unui om. ”Ca jurnalist acreditat la premiile Nobel, participam la Stockholm unde se sustin prelegeri, treceri in revista ale lucrarilor laureatilor Nobel. Am fost impresionata sa aflu ca toti cei pe care i-am ascultat au spus ca la un moment dat au avut un profesor care i-a inspirat sa mearga pe drumul acesta. Cred ca scoala este in continuare extrem de importanta si noi avem o mare sansa sa avem acces la educatie, spre deosebire de alte tari”, a sustinut Corina Negrea.

Prezenta la eveniment, doamna Carmen Mazilu – presedintele Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania – filiala Bucuresti – a vorbit despre Rolul cercetarii stiintifice in domeniul medical. „Este oare foarte greu sa fii un om de stiinta sau un om care sa aiba o capacitate de gandire critica?”, a fost intrebarea retorica propusa de doamna Mazilu, spunand apoi: ”Trebuie sa invatam sa citim articole de specialitate, mai ales din zona in care bineinteles ajungem sa progresam. Abilitatile analitice, gandirea critica poate ar trebui sa se invete din scoala primara, de la gradinita, pentru ca aceste abilitati se dezvolta foarte greu la persoana adulta. Sa stiti ca adultul nu mai are competenta de a cauta informatii de specialitate, informatii stiintifice, chiar daca sunt la un click distanta. Oamenii nu le cauta pentru ca nu au aceasta capacitate invatata.”

Peste 80 de profesori de Chimie, Fizica si Biologie au participat si s-au inscris la proiectul Cafeneaua Educatiei pentru Stiinta, lansat de Liceul Teoretic ”Dr. Mioara Mincu”. Prin acest proiect se formeaza o comunitate a profesorilor de stiinte ale naturii in vederea dezvoltarii lor personale si profesionale. Se vor organiza o serie de intalniri in cadrul carora vor fi invitati mentori si se vor face schimburi de bune practici in care se va pune accent pe interdisciplinaritate, pe creativitate, dar si pe bucuria de a ne intalni si de a lucra impreuna.

Liceul Teoretic „Dr.Mioara Mincu” – Profil Real, Specializarea Stiinte ale Naturii – Formeaza tineri informati si pregatiti sa faca alegerile corecte in ce priveste calea spre cariera. Programul de pregatire respecta curriculum national, si include pregatire lingvistica cu certificare ȋn UE  si pregatire ȋn informatica aplicata cu certificare ECDL. Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati site-ul: www.liceulmincu.ro si pagina de Facebook.

 

Scoala Postliceala Sanitara ”Carol Davila” din Bucuresti este cea mai mare institutie de invatamant preuniversitar sanitar particular din Romania, infiintata in anul 1990. Cu o experienta de 32 de ani in domeniul Educatiei pentru Sanatate, Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” pregateste asistenti medicali pentru 3 calificari acreditate: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie si Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie si Recuperare. Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati site-ul scolii: www.scoalacdavila.ro si pagina de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>